Trecutul securist al unor intelectuali

Din numărul 8 al revistei:

O anchetă de Angelina Olaru

Frica de adevăr

Deşi în multe dintre fostele state comuniste demult au fost depăşite barierele psihologice în dezbaterile publice în jurul colaborării unor intelectuali cu poliţia politică, în R. Moldova aceste dezbateri nici nu au intrat în albia normală.  Despre securistica intelectualilor publici din perioada URSS la noi se vorbeşte în continuare în cercuri restrânse, iar mult discutata lege a lustraţiei rămâne a fi doar în stadiu de proiect.  Deconspirarea turnătorilor şi securiştilor în Basarabia ar fi un proces firesc, în contextul condamnării crimelor comunismului.  Demn de urmat ar fi şi pentru R. Moldova, într-un târziu, îndemnul scriitorul german de renume Ernest Wichner: „Să se discute deschis şi clar despre trecutul unor oameni, chiar daca aceştia sunt prieteni sau colegi, să înceapă o dezbatere onestă, fără zgomotul acela neplăcut al unei prese necalificate sau răutăcioase sau, ştiu eu, care încearca să impună alte interese” .

În mod paradoxal, intelectualii noştri de prim-plan, care doresc să ne raliem rapid proceselor socio-culturale europene, mai sunt încă timoraţi şi reticenţi la asemenea  dezbateri. Revista “Stare de urgenţă” a iniţiat o discuţie publică, la care mulţi scriitori au refuzat direct sau indirect să participe. Pentru început, ne-a interesat ce vor răspunde intervievaţii noştri, dacă au fost dintre cei care au colaborat cu securitatea şi în ce măsură acest lucru le-a influenţat scrisul. Pe de o parte, mai multe persoane au declarat că sunt periculoase asemenea discuţii, din motivul că am deschide cutia Pandorei şi mediul nostru s-ar transforma într-un câmp de luptă. Alţii mai curajoşi insistă asupra dreptului basarabenilor la adevăr şi accesului la propriul dosar întocmit de organele securităţii, ca poliţie politică. Am vrut să auzim mai multe informaţii şi despre cei care au înfruntat regimul. Iată ce cred scriitorii.

Angelina Olaru

Mihai Cimpoi,
preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova:
„Trebuie aflat adevărul despre scriitorii securişti”

Mihai Cimpoi

Mihai Cimpoi

„Desigur, trebuie să reluăm asemenea discuţii publice, pentru a scoate la lumină adevărul. A existat poliţie secretă. În special intelectualii au fost cei reprimaţi, exilaţi, marginalizaţi şi mereu monitorizaţi. În acest sens, e nevoie odată şi odată de promulgarea legii lustraţiei, pentru  deconspirarea celor care au lucrat cu securitatea. Şi scriitorii securişti trebuie aflaţi, dar şi adevărul despre cei care au contribuit la deportări. Bunăoară, eu am aflat că din satul meu au fost deportate peste 500 de persoane!
Alexei Marinat, spre exemplu, s-a întâlnit cu fostul său călău, care l-a anchetat cândva. Respectivul are în prezent o pensie cam de 40 de ori mai mare decât a scriitorului, fost deportat. În mod firesc, ne întrebăm: cum e posibil aşa ceva?
Eu cred că majoritatea scriitorilor noştri nu au colaborat cu securitatea. Desigur, au existat şi dintre cei care au fost implicaţi în asemenea activitate, într-o formă sau alta. Eu fiind în anii `90 deputat în parlament, i-am solicitat ministrului Securităţii, Anatol Plugaru, propriul meu dosar. El mi-a dat un sfat prietenesc: să nu mai insist, pentru că m-au turnat chiar prietenii. Eu i-am urmat sfatul. Prin urmare, dacă prietenii mei sunt scriitori, deducem logic că ei m-au turnat.
În ceea ce priveşte scrisul din acea perioadă, aici e de menţionat cenzura politică din conştiinţa noastră. Nu-i vorba numai de turnătorie sub formă de scrisori sau declaraţii. Bunăoară, niciunul dintre scriitorii noştri nu a îndrăznit să menţioneze foametea sau aşa-zisele pete albe ale istoriei, deportările, colectivizarea. Dimpotrivă, sunt scriitori care au îmbrăţişat aceste procese negative.
Bineînţeles, cei bănuiţi există şi aceasta va tensiona relaţiile dintre noi, în cazul dacă vor fi deconspiraţi. Va apărea un sol favorabil şi pentru exagerări şi interpretări. Întâi de toate, trebuie explicat oamenilor exact ce înseamnă colaborarea cu securitatea. Aş aminti cazul poetului Cezar Ivănescu, care a fost acuzat de scriitorul Mircea Dinescu la televiziune că a colaborat cu securitatea, fără a aduce nicio dovadă. După aceasta a şi urmat decesul lui Cezar Ivănescu. Când se învinuiesc oamenii fără niciun motiv, apare necesitatea de a defini exact ce înseamnă colaborare cu securitatea”.

Nicolae Esinencu:
„Mai bine uităm
ce-a fost şi rămânem oameni”

Nicolae Esinencu

Nicolae Esinencu

„Acum doi ani, la Uniunea Scriitorilor circula o listă, chipurile, ce conţinea numele celora care au colaborat cu securitatea. Nu am luat-o în serios. Erau indicate nume, prenume şi aşa-numitele porecle ale respectivilor. Eram curios cum vor reacţiona cei vizaţi. Deşi lista a umblat din mână în mână, niciunul dintre scriitori (Ceghivaro, Ion, Saşa etc.) nu s-a revoltat în mod public până acum. Dacă ei nu au fost securişti, de ce au acceptat să fie ponegriţi? Înseamnă că e gravă situaţia. Cert este că, toţi cei care au ocupat funcţii în perioada URSS, erau oamenii securităţii. Ei scriau despre Vladimir Ilici, despre partid, patria-mamă etc. Chiar şi Gheorghe Vodă scria: „Patria mea – patria sovietică” – a fost primul său vers. Dar asta nu înseamnă, neapărat, că a fost securist. Şi Grigore Vieru a scris foarte mult despre Lenin, comunişti etc., dar cred că e absurd să credem că a colaborat cu securiştii.
În România, precum ştim, s-a creat o mare debandadă în ceea ce priveşte deconspirarea intelectualilor implicaţi în acţiunile poliţiei politice. Nu cred că era cazul să fie făcute publice listele acestora, mai ales că acolo exista cea mai mare organizaţie de partid, după URSS, şi  cam fiecare al doilea om era turnător. În societatea românească s-a creat o mare zâzanie. Asemenea discuţii şi la noi ar tensiona mult situaţia social-politică, ar provoca duşmănie între rude şi prieteni. Mulţi dintre scriitorii noştri au acest păcat, de fapt, îi şi cunoaştem cine sunt, doar că nu vorbim deschis despre ei. Pentru unii nu a existat o altă ieşire din situaţie: nu aveau casă, sau erau compromişi.
A divulga azi numele celor care au practicat această „meserie”, înseamnă a crea certuri între mamă şi tată, între soră şi frate etc. Am apelat o singură dată la SIS, după 1990, când eram secretar la USM, pentru a obţine informaţii despre o persoană, în vederea scrierii unui roman. Mi s-a răspuns că nu există nicio hârtie. Aveam să aflu, ulterior,  că după  începutul mişcării de eliberare naţională, documentele cele mai importante ale securităţii au fost ridicate şi duse în Transnistria.

Unii angajaţi ai statului şi-ar dori, indubitabil, din anumite interese, publicarea actelor cu bucluc, ca să creeze un haos social. Dacă vom afla că tatăl sau fratele au fost securişti? Ar fi o distrugere morală a zeci de generaţii. Desigur, au existat şi scriitori care n-au făcut poliţie politică.  Cine a fost patriot, va rămâne patriot, cine a fost om de nimic, om de nimic o să moară. E ca şi cum ai vrea să îngropi un mort şi în groapă dai de alte oseminte.  Mai bine uităm ce-a fost şi rămânem oameni”.

Ion Hadârcă,
ex-membru al Consiliului Suprem de Securitate în primul parlament democratic din anii `90:
„Este mai bună pocăinţa
în astfel de cazuri”

Ion Hadârcă

Ion Hadârcă

„Aveţi în faţă unul dintre cei care nu au colaborat şi nu au pactizat nici într-un fel cu poliţia politică. Presupun că au existat printre scriitori dintre cei care au colaborat cu securitatea. Mai mult, în perioada foametei organizate în Basarabia de către instituţiile oficiale ale ex-URSS-ului, mulţi dintre scriitori închinau ode lui Stalin, Partidului Comunist şi vieţii fericite. Acesta este un indice al faptului că mulţi au fost înregimentaţi pe o durată mai mare în instituţia menţionată. Nu am văzut cu ochii mei, ca să pot da numele celor care au colaborat în dosare.
Au existat şi mulţi dintre scriitori care au suferit din cauza aceasta. Le-au fost tăiate sau retrase cărţile. Exista un soi de cenzură cu ştampila LIT. Dacă aceasta era indicată pe volume, însemna că treceau. În anii `80 am fost şef de redacţie în cadrul Editurii „Literatura artistică”. Pe atunci cartea lui Ion Vatamanu „De pe două margini de război” a fost trimisă la cuţit, pentru  că LIT-ul a făcut tot posibilul ca să nu treacă.
Trebuie deconspirate arhivele, trecând peste toată durerea şi scandalul ce ne aşteaptă, când va trebui să apară oameni care să se justifice în mod public. Recent, am aflat că Milan Kundera, un mare scriitor de origine cehă, în anii `50 a făcut denunţuri la securitate. După ce a fost un comunist convins, el s-a alăturat reformatorilor în anii `60, iar după înăbuşirea Primăverii de la Praga de către tancurile sovietice, în 1968, i s-a interzis orice activitate publică. Adevărul, oricum, a ieşit la suprafaţă. Este mai bună pocăinţa în asemenea cazuri. Îmi amintesc de pocăinţa publică a lui Alexandru Paleologu, un intelectual nobil, constrâns de circumstanţe. De menţionat că unii oameni care au îndurat calvarul erei comuniste în România, au fost forţaţi să semneze nişte hârtii pe care, opozanţii lor politici de azi, le-au speculat foarte mult şi pe nedrept.
Din aceste experienţe, să procedăm cu discernământ. Unii intelectuali au colaborat cu poliţia politică, crezând că o fac din vocaţie sau din devotament faţă de ideile comuniste. Alţii au semnat unele documente, fiind puşi în situaţia de a supravieţui prin închisori şi prin gulag-uri. În asemenea cazuri,  această chestiune poate fi iertată”.


Larisa Turea,
autoarea volumului “Cartea Foamei”:

Le va fi cu mult mai dificil să se erijeze
în eroi şi martiri

Larisa Turea

Larisa Turea

„Cu certitudine, au fost şi printre scriitori asemenea “funcţionari publici”, recrutaţi  cu insistenţă. Breasla  celor ce  fac literatură, cu  mediul său specific, era, fără îndoială, foarte curtată de băieţii cu epoleţi.  Bănuiesc că unii s-au angajat din  interes, din dorinţa de a face carieră politică sau administrativă,  de a se simţi aleşi şi importanţi, poate şi de dragul banilor… Fără îndoială că sunt şi scriitori ce nu s-au lăsat corupţi, nu au consimţit.
O vom şti exact doar când fiecare dintre noi va avea acces la dosarele KGB-ului şi ale SIS-ului, sper că nu foarte târziu. O dezbatere publică la acest subiect este imperativ necesară. E dreptul nostru de a şti ce hram poartă cutare sau cutare – întreaga societate are şansa de a se însănătoşi etic şi civic, doar dacă i se aplică o terapie prin cunoaştere. Nu cred că dacă se vor face cunoscute numele turnătorilor şi ale torţionarilor se va declanşa un război civil. Dimpotrivă,  unor pretinşi lideri de opinie le va fi cu mult mai dificil să se erijeze în eroi şi martiri.”


2 Răspunsuri to “Trecutul securist al unor intelectuali”

  1. Cezar Ivanescu a fost asasinat.

    1. http://www.youtube.com/watch?v=mUm_oL57QNU

    2. http://in-memoriam-cezar-ivanescu.blogspot.com/

    Ascultati o parte din inregistrarile audio lasate cu limba de moarte de Cezar Ivanescu in cazul in care „baietii” de genul Dinescu il vor lichida.

    http://www.lumeasublupa.ro/index.php/interviu/75-dialog-cu-clara-arustei-fiica-marelui-literat-cezar-ivanescu

  2. http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV#p/a/u/0/xkwfraPYk7s
    http://www.youtube.com/user/CEZARIVANESCUTV#p/u/27/ZrVldCURXnY

    Cezar Ivanescu: Cezar Ivanescu, Symposion (fragment), înregistrare din anul 1993, Casa Pogor, Cenaclul Junimea. Cezar Ivănescu a susţinut atunci primul curs din seria Cursurilor sale generale de poezie.

    „Acum să explicăm, prin experienţă proprie, cum pentru a cîta oară în viaţă? ne-am însuşit lecţia sacrului printr-o drastică cenzură transcendentă…

    Toată iarna şi toată primăvara anului 1990 am lucrat poemul pe care-l veţi asculta, Symposion, cu voluptatea reluării imaginare, zilnice, a scenariului Calvarului, o trăire estetică, deci hedonistă, şi apoi a venit ziua de 14 iunie, cea mai sinistră zi din istoria trăită de mine a poporului român: şi prin propria voinţă m-am experiat puţin în scenariul Calvarului pe care tocmai îi descrisesem, plătind această experiere cu trei ani de boală: nu ne angajăm pe Drumul Crucii sau în oricare alt scenariu sacru ca într-o simplă experienţă estetică sau existenţială, ci încercînd să ne regăsim sufletul liber, fatal, religios: în acea clipă suspendată, cînd treizeci de brute cu bîtele în mîini au pătruns în încăperea în care ne aflam şi au început să ne lovească, mi-am amintit enunţul din Bhagavad-gita (II, 19) că un om nu poate fi ucis şi am surîs pînă cînd mi-au acoperit surîsul cu o pînză de sînge; după mai multe experienţe similare, clipe suspendate care durează cît lumea, numai o minte de imbecil se mai poate opune sentimentului religios care ne invadează sufletul… şi despre aceasta numai muzica ne poate instrui şi poezia, cînd aspiră să devină muzică sau se topeşte, ca într-o hierogamie, toată, în muzică…

    Cezar IVĂNESCU, Curs general de poezie I (fragment), 1993

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: