Basarabia pe viu 1

Primele două beneficiare ale programului „Basarabia pe viu” au fost Monica Stănilă şi Ana Maria Puşcaşu, membre ale cenaclului Pavel Dan din Timişoara.

Cafeneaua Friguşor

Cafeneaua Friguşor

Alina, Cristina Grigoreanu, Monica Stănilă, Ana-Maria Puşcaşu, Andreea Toma, Vadim Ţîganaş. Foto: Ghenadie Popescu

Textele pe care le-au publicat ele în urma acestei experienţe (o săptămînă la Chişinău, în condiţii obişnuite):

Scurt jurnal

  • Monica Stănilă

Prima zi

(telegramă[1]: Privesc prin fereastra murdară a fumoarului. Înapoia noastră liniile rămân înguste. Toată încărcătura de falsă informaţie cu care pornisem la drum nu mă putea descuraja din cauză că Basarabia însemna pentru mine câţiva oameni de acolo pe care îi iubesc. Cu vorba lor, cu amintirile noastre.)

Primele 24 de ore au trecut haotic. Fugeam dintr-o parte în alta încercând să memorăm străzile care urmau să ne ducă înapoi la Veronika Stolli unde ne cazase Silvia.

Apoi a urmat întâlnirea cu fetele şi cu Dumitru Crudu. Nu înainte de a-l cunoaşte pe Ghenadie Popescu a cărui artă m-a impresionat. Poate mai mult decât lucrările în sine m-au cucerit conceptele. Şi nu mă refer neapărat la Mămălighinul (materia primordială) devenit icoană şi medicament, cât şi la zebrafoane, la dulcele jug românesc, la surprinderea consumismului prin propunerea unui nou costum tradiţional.

Povestea unei imense mămăligi migrând spre Iaşi am degustat-o pe săturate datorită harului de povestitor al lui Terente.

Ziua de mijloc

(telegramă: Pe Alina aveam să o cuceresc eu câteva ore mai târziu prin talentul şi accentul cu care urma să îi cânt „postoi paravoz”. Îi povestesc Cristinei cum mă descurc cu relaţionarea ruso-română. Gata! Nu mai părem inabordabile! Andreea îmi spune că oamenii sunt descurajaţi de mutra mea estică.)

Andreea voia să ajungă acasă. Dumitru Crudu a condus-o. Eu am tăcut ca un porc în lanul de porumb. De ce? Simplu. Păi dacă e „Basarabia pe viu”, atunci „Basarabia pe viu” să fie! Am pornit cu noii noştri amici să colindăm localurile în căutarea unui loc cald şi ieftin. Din nefericire căldura în Chişinău era doar povestită la gura unei sobe îngheţate. Toată seara la ştiri oamenii erau ameninţaţi că nu vor primi căldură anul acesta. Dar nu mai stăteam noi să contabilizăm gradele Celsius. Mai sunt pe lume şi alte grade.

Cea mai interesantă locaţie a fost şi prima propusă. La Bârlog. Mie deja fantezia îmi desena în minte o blană de urs, un tavan jos, semi-întuneric şi un mormăit plăcut. Când de fapt bârlogul era o terasă cu două mese în aer liber. La aşa surprize, soluţii pe măsură. Ne-am reîntors în atelierul lui Ghena…

(telegramă: O pensionară ne abordează pe autobus. Ne întreabă despre România. Are 850 de lei (moldoveneşti) pensie după 47 de ani de muncă. Vorbeşte cu noi jumătate din drum. Ghena face ouă cu ceapă. Mergem la Europa liberă. Discutăm. Ne plimbăm în Valea Morii. Dumitru Crudu ne duce la Teatrul Ion Creangă. Sunt bucuroasă.)

Noaptea de mijloc

(epistolă: Nu îmi amintesc ce spuneam atunci. Ştiu că mi se întindea rimelul. Ştiu că poţi crede acum că altul e motivul care m-a adus acolo. Dar nu. Era o criză. Până la urmă mă gândesc la versul manasiot „sub armura etilică ascund sentimente”. Dar tu eşti un om bun. Hm.

J. Pablo şi Alex Cosmescu sunt de treabă, cred că ţi-am spus. Aşa, aşa. A trecut noaptea de mijloc când eu m-am spovedit. Dar, de fapt, nu am spus nimic. Am ascuns totul. Doar starea mea nu.)

Trecem spre rutieră şi ne aruncăm în frunze.

Înapoi înspre primele zile

Silvia. Om sensibil. Ne-am împrietenit. Îmi povesteşte despre emisiunea ei. Ne pare rău că nu reuşim să rămânem şi marţi. Să mergem la ea în emisiune. Poate altă dată. O să mai vin.

La cenaclu întrebări multe. Oleg Brega face un filmuleţ. Îşi alege cu grijă secvenţele. Tot ce am spus mai îndrăzneţ sau mai nepotrivit. Când mă voi întoarce în Chişinău o să îl strâng de gât.

Fugim. Pe stradă nu sunt riscuri. Nu ne-a arestat nimeni, nu ni s-au cerut documentele. „Spasiba. Cu plăcere.” Incredibil ce bine mă descurc!

Faţă în faţă cu Ştefan

(telegramă: Mă opresc în faţa statuii. Eu şi frate-miu îl iubim pe Ştefan cel Mare. Sunt lucruri care ne leagă de el de când eram mici. Lucruri pe care nu le voi spune. Nu doar mămăliga lui Ghena, ci şi Ştefan cel Mare ne uneşte peste timp şi Prut.)

Din sertar

Cad frunzele pe noi ca nişte meteoriţi paşnici. Nu mai am răutate sau furie. Le-am lăsat acasă unde mă aşteaptă cu încăpăţânare. E linişte pe străzi. Sunt multe muzee. Eu însăşi o piesă de muzeu.

Mi se pare că la fiecare colţ un cunoscut mă caută din priviri. Sunt când în Timişoara când în Siberia. (D.Crudu îmi spusese la cenaclu că dacă vreau neapărat, el mă poate ajuta să iau drumul zăpezii!!). Cred că senzaţia asta de pendulare între casă şi exil surprinde bine, nu doar starea mea sufletească, ci mai ales ceea ce Chişinăul îţi picură în cap.

Ultima zi

(telegramă: Luăm 4 până la catedrală. Andreea ne aşteaptă la Guguţă. Genţi multe. Eu alerg înnebunită să cumpăr Moloko.

În buzunare am agrafe vechi cumpărate din piaţa de vechituri. Şi un inel negru. M-am logodit.

La ora 12 suntem în faţă la Cuvioasa Teodora de la Sihla. O aşteptăm pe doamna Emilia pentru un interviu la Vocea Basarabiei.

Ziua trece repede. Ne bem ultimul vin. Cum a fost la Chişinău? Neaşteptat. Nici un război, nici o bătaie, nici un viol.

Autocarul. Fetele, Dumitru şi Silvia. )

P.S.: În ultimele minute l-am întâlnit pe preşedinte.

[1] Dacă telegramele mele amintesc de
Steihardt, n-are nimic, şi-aşa a fost amintit în repetate rânduri la cenaclul SDU,
din 8 noiembrie.

Poeme

  • Ana Maria Puşcaşu

nu e de ajuns

stăm cu frunţile lipite de geam

şi măsurăm în gând lungimea

orelor rămase a lucrurilor încă

neîncepute

dorm deasupra de data asta

a doua noapte în care

mă visez acasă

şi somnul înghite în mine

bucăţi mari de pământ

andreea se ridică pe coate

se uită la ceas

şi îşi caută ţigările

afară doi bărbaţi

cu mâinile murdare

stau chirciţi sub vagon

de parcă încearcă să asculte

gândurile de zgură

nu mă ridic

respiraţia lor se strecoară

leneşă din pântecul metalic

nu mă ridic

eu încă nu ştiu ce să le spun

am venit în vizită nu e de ajuns

şi oasele noastre se afundă la loc

în carnea prietenoasă

în spatele nostru

în spatele nostru

se pot întâmpla lucruri rele

noi oricum ne acoperim

urechile şi plângem

doar pe cine vrem

paltonul ăsta roşu

cu buzunarele roase

ne-ar putea acoperi

pe amândoi şi am tăcea

în spatele nostru o bătrână

vorbeşte cu nostalgie

despre rudele ei de la Iaşi

a căror adresă a pierdut-o

de ceva timp.

fetiţa cu jucării ruseşti

ne priveşte cu mirare.

suntem amândouă nişte uriaşi

în casa ei

ne cresc solzi pe umeri

şi degete de plastic

bem vin

şi ea ne priveşte cu reproş

mâinile noaste mari

modelează credinţele

în lumina strălucitoare a ecranului

nişte tineri cer rusa

limbă de stat

ea râde. jucăriile ei spun poezii.

azi noi dormim
în patul ei cald

simona crede

că istoria universală

e mai importantă

în ochii ei migdalaţi

care ne îmbrăţişează mereu

la intrare cu bucuria simplă

a oamenilor mari

în ochii ei

lucrurile astea universale

au fel de fel de puteri magice

în bucătăria cu tapet lucios

toate vorbele noastre

au tăria de fier a unor

ilustrate din ţări străine

din oraşe calde şi vechi

unde copii cuminţi

nu dorm niciodată singuri.

de aici

poţi atinge cu marginea hainei

floarea de piatră cu petale colorate

floarea pe care înălţimea ta

n-o să-şi permită nicicând s-o miroşi

se poate apoi să ţi se scurgă pe glezne

căldura isterică a pisoiului negru

de la terasa enigma

să intri la guguţă şi să bei vin cu fetele

să spargi un pahar şi

să murdăreşti paltonul alinei

ea să zâmbească şi tu

să pleci gândindu-te că poate

ar fi trebuit să te mai scuzi încă o dată.

ruşii din colţ

andreea fumează mult

muzica rusească i se scurge

printre degete şi îi albăstreşte fumul

două fete de generală joacă biliard

şi spuma zilei ăsteia

începută fără cafea

undeva la marginea oraşului

le face să pară mult mai înalte

simona poatră uniformă alb-negru

peste câţiva ani

o să bea şi ea ceai aici

o să joace şi ea biliard

şi ruşii ăia din colţ

o să-i urmărească atent mâinile.

fărâme

trecem prin piaţa de vechituri

în oraşul ăsta oamenii vând

orice le-ar mai putea servi

drept fărâmă de integritate

cu peştii

umerii lor coborau liniştiţi

în valea morilor de frunze

frigul le usca jumătatea dreaptă

umerii lor s-au oprit

s-au pus jos

au scos pâinea şi peştii şi berea

au rupt cu mâinile capetele

peştilor şi i-au mâncat

au băut bere şi au râs

apoi cineva a scos un laptop

s-au ridicat

au strâns firimiturile

şi au plecat mai departe.

2 Răspunsuri to “Basarabia pe viu 1”

  1. mi-a plăcut mult ”rușii din colț”. fotografia e exceptională…

  2. […] si citiţi o parte din textele lor scrise cu această ocazie aici şi să priviţi înregistrarea de la Cenaclul Stare de urgenţă la care au participat […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: