Pisica Roşie / Diana IEPURE

Diana IepurePisica Roşie

M-am născut pe 20 noiembrie 1970, vis-a-vis de Moscova, de cinematograful Moscova, la maternitatea nr.1, pe când părinţii mei erau studenţi în anul patru. Cu toate acestea, din cauza mamei care a insistat să se întoarcă acasă după facultate, mult timp am văzut Chişinăul doar la televizor şi în pozele din revistele Moldova, Femeia Moldovei ori Scânteia Leninistă. Ştiam de Aleea Clasicilor, de monumentul lui Lenin şi de cel al haiducului Grigorii Ivanovici Kotovskii pe cal. Nu mai vorbesc de magazinul Moda, din centru, de unde mama îşi cumpăra, din când în când, bluze, rochii frumoase, cu volane şi horboţică, mărgele de coral, cizme înalte „ciuloc”, cu platformă incrustată şi alte ciudăţenii, pe care să nu le mai aibă nicio femeie din sat. Visul meu era să ajung să trăiesc vreodată la Chişinău, pentru că viaţa oamenilor din Chişinău era o veşnică sărbătoare. Ei nu aveau de hrănit găinile, iepurii şi porcii, de prăşit, de strâns cartofii ori de cules poama. Ei nu trebuiau să se ascundă în pod ca să citească. Mai mult decât atât, iarna nu trebuiau să scoată cenuşa şi să facă focul în sobă. Ei umblau toată ziua pe străzi, mâncau îngheţată, zefir din cutiuţă, bomboane de ciocolată “Ciudo”şi mandarine. Iar atunci când nu mâncau bunătăţuri, se plimbau prin parc ori cu troleibuzul, mergeau la carusel şi se dădeau cu luntrea, trenuleţul, roata dracului. Tata îi reproşa mereu mamei că nu au rămas la Chişinău, iar mama îi zicea că nici acolo nu stau câinii cu colaci în coadă, iar dacă rămâneau, mare brânză, trăiau până la adânci bătrâneţi în cămin. Că doar nu erau specialişti veniţi de la Vladivostok, să primească imediat apartament şi, de două ori pe an, putiovkă la sanatoriu.

Când a socotit că suntem destul de mari ca să înţelegem ceva, mama ne-a luat, pe mine şi pe sora mea, Victoria, să vedem în sfârşit Chişinăul. Din toată călătoria aia mi-au rămas în minte câteva momente. Cum am văzut, din autobuz, intrarea în oraş şi literele sculptate, albe şi mari care îi alcătuiau numele: CHIŞINĂU şi cum inima mea a început să se zbată tare, tare, cum se zbate o găină după ce i se taie gâtul şi împroaşcă totul în jur cu sânge. Mi se zbătea în tâmple, în urechi, în tălpi, în vârful degetelor. Visul meu cel mare, Chişinăul meu, se deschidea în faţa mea ca cea mai scumpă carte cu poveşti de la Luminiţă.

Apoi, când mergeam cu tata pe Livezilor, spre Universitate, iar peste noi se lăsa, ca un văl, un iz de ardei înăbuşiţi în sos de roşii şi ceapă, tata mi-a zis că acesta este unul dintre cele mai importante drumuri din viaţa mea. Şi exact atunci o pisică vărgată ne-a tăiat calea. Tata a dat din mână a lehamite: Nu-ţi fie frică. Nici măcar neagră nu e. Nu vezi că e roşie şi prăpădită? Mie totuşi mi-a fost, dar examenul l-am dat şi am intrat la facultate, iar tata, foarte bucuros şi emoţionat, m-a dus la restaurantul Nistru, din centru, să sărbătorim. A doua zi, s-a întors acasă. Eu am rămas singură, în camera 18 a căminului 12 de pe strada Viilor, cu gândul la pisica roşie şi părăpădită, şi la semnificaţia ei pentru tot ce avea să însemne legătura mea cu mult-râvnitul şi mirificul oraş Chişinău. L-am părăsit peste 15 ani, dar încă îl mai visez uneori. Îmi e dor de castanii lui, de prieteni şi de vremurile când încă mai credeam Chişinăul scăpat de mizerie, umilinţă şi de semidocţi.

text apărut în numărul 1 al revistei Stare de Urgenţă

8 Răspunsuri to “Pisica Roşie / Diana IEPURE”

  1. dumitru crudu Says:

    Dragi prieteni,

    am ajuns pe locul trei in topul vinzarilor revistelor culturale din Republica Moldova. In fata mai sint doar Contrafort si Literatura si Arta.

  2. dumitru crudu Says:

    Dragi prieteni,
    tin sa va felicit caci am ajuns in topul vinzarilor revistelor de cultura pe locul 3, pe doi fiind Contrafort si pe primul Literatura si Arta.

  3. băiatu' de la clape Says:

    Duidu, dacă punem la socoteală şi cît vindem în România, atunci sîntem cu siguranţă pe locul 2.

  4. Dacă o luăm altfel – din trei reviste locul trei e ultimul😀
    Nu contează cît se vinde, sper că nu vreţi să faceţi business cu arta, nici primele două nu sunt. LA e gazeta de perete a clanului Dabija, o foaie scîrboasă şi jenantă pentru şi despre patrioţi exaltaţi. Contrafortul e incomparabil mai bun, dar prea elitist şi corect-neimplicat, poate pentru că ronţăie granturi şi au de îndeplinit un standard de cuminţenie.
    SdU sper să ajungă o gazetă de atitudine liberă underground, samizdat, altfel Curaj-ul va rămîne singura de acest fel, chiar dacă fără pretenţii de publicaţie culturală🙂

  5. Silvia Caloianu Says:

    Mai exista LA?

  6. Oleg, ‘underground’ nu e o valoare in sine, este o strategie – la fel si samizdatul. pentru cultura in RM asta e unica sansa la zi, dat fiind faptul ca guvernul RM nu subsideaza in nici un fel scena culturala independenta. cultura nu e un brand tare popular, cind alegem sa facem o revista de cultura nu alegem o cale mai usoara, dar le stii si tu foarte bine.

  7. LA existează şi a ajuns mai nou pe Internet: http://www.LiteraturasiArta.md

    Vlad, nu v-am obligat să rămîneţi samizdat sau underground, vă întrebam doar de ce vreţi să concuraţi cu nişte publicaţii ale căror tiraj şi răspîndire depind mai mult de subvenţii?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: