Natură moartă cu nepot obez – Ion Sapdaru

text integral

comedie în două părţi

Iaşi 2006-2008

POMPILIU – 36 ani , nepot
VANDA – 72 ani , matusa
CESONIA – 70 ani , matusa
MIRELA – 65 ani ,matusa
LILI – 20 ani , prostituata

ACTUL I

Scena 1

Scena reprezintă o sufragerie într-un apartament mare, tip anii 30’.
Un televizor, canapea, fotolii, o masa in centrul camerei.
O uşă duce în camera lui Pompiliu, unde probabil e şi o debara.
O altă uşă e de la bucătărie.
Un culoar spre holul unde e uşa de intrare. In total în apartament sunt vreo 5-6 camere.

Vanda, Cesonia şi Mirela o aşteaptă nerăbdătoare pe Lili. Cele trei sunt matuşile lui Pompiliu. Nimic special, sunt trei matuşi, cum sunt sute de mii. Nu machiaj special, nu pălăriuţe fistichii, nu gesturi simandicoase. Lili este prostituata pe care matuşile au angajat-o pentru nepotul lor, Pompiliu. Cesonia, dupa o pauză, izbucneşte în râs.

MIRELA : Ce ai?
CESONIA : Nimic. N-am voie?
MIRELA : Nu văd ce ar fi aici de râs?
CESONIA : Cum sa te bagi în debara? Eşti întreaga la minte?
MIRELA : Daca se întâmplă ceva?
CESONIA : Ce să se întâmple? De murit n-are cum.
MIRELA : Dar dacă îl agresează, sau mai ştiu eu ce poate sa-i treacă prin cap?
CESONIA : Eşti nebună, ce sa-i treacă?
MIRELA : Nu ştiu. Îi vine sa-şi bată joc de el.
CESONIA : Păi, o avertizăm, nu? Fără din alea că o păţeşte. Da’ să te vâri în debara?! Recunoaşte că ai cam exagerat.
MIRELA : Ce exagerare, femeie! E pentru prima oară! Mă tem!
CESONIA : Cum ai sa stai tu acolo două ore?
MIRELA : Mă descurc.
CESONIA : Şi dacă-ţi vine să…
MIRELA : Nu-mi vine nimic. Decât să i se întâmple ceva, mai bine mă sacrific eu.
CESONIA : Dacă te apucă tusea?
MIRELA : Nu mă apucă.
CESONIA : Sau amorţeşti?
MIRELA : Mă dezmorţesc după aceea.
CESONIA : Dacă începe iar să te doară inima? Ce, faci un stop-cardiac şi taci mâlc?
MIRELA : Mai degrabă îl fac dacă nu ştiu ce se întâmplă.
CESONIA : Bine, şi cum faci, stai aşa şi asculţi tot ce fac ei? Nu ţi-e ruşine?
MIRELA : Nu!
CESONIA : Eu cred că tu eşti pur şi simplu o perversă bătrână.
MIRELA : Mulţumesc. Iar tu o deşteaptă.
VANDA : Amândouă sunteţi deştepte.
CESONIA : Eu zic să lăsăm băiatul în pace. Să se descurce, e timpul. Instinctul are să-i dicteze ce are de făcut.
VANDA : De ce nu i-a dictat până acum?
CESONIA : S-a copt mai târziu. Tata s-a căsătorit la 40 de ani.
VANDA : Dar până să se căsătorească a avut un milion de aventuri.
MIRELA : Şi după ce s-a căsătorit a mai avut un milion.
CESONIA : Săraca mama.
(Pauză.)
MIRELA : O mai ţineţi minte pe cântăreaţa de muzică populară?
CESONIA : Cum o chema?
MIRELA : Avea un nume din ăla, folcloric…
VANDA : Ajităriţei. Ileana Ajităriţei.
MIRELA : Măi, ce curvă era femeia aia!
CESONIA : Ţineţi minte că am vrut s-o otrăvim de Crăciun?
MIRELA : A fost propunerea Vandei.
VANDA : Da’ de unde. Eu cred mai degrabă că a fost a ta.
MIRELA : Eu eram cea mai mică. Cine mă asculta pe mine?
CESONIA : A fost propunerea mea.
VANDA : Cred că dacă găseam o otravă potrivită chiar o omoram.
MIRELA : (Cesoniei) Ce i-ai dat?
CESONIA : Nu mai ţin minte exact, nişte ceaiuri. Imi amintesc doar că a vomitat o seară întreagă. Numai la toaletă a stat.
VANDA : Ce-am mai râs atunci!
CESONIA : Ştiţi că eu i-am prins în pat? Făcusem febră şi diriginta m-a trimis acasă. Am venit cu două ore mai devreme şi i-am găsit giugiulindu-se.
MIRELA : De-aia tata se purta aşa cu tine.
CESONIA : Puteam sa-i cer sa-mi aducă un camion de ciocolată, sau dacă-i ordonam să mute blocul cred c-o făcea.
VANDA : Se temea de mama ca de foc.
CESONIA : De-aia m-a dat la patinaj artistic, ca să stau cît mai puţin acasa. Să nu mă scap cumva cu vorba.
VANDA : Îţi plăcea situaţia?
CESONIA : Recunosc, da.
MIRELA : De ce ai tăcut atâţia ani? Ne-ai spus doar când a murit tata.
CESONIA : Am jurat. În ziua aceea, după ce a alungat-o pe Ajităriţei, a picat în genunchi în faţa mea şi m-a implorat să nu-i spun mamei. Era pentru prima dată când un bărbat se aşeza în genunchi în faţa mea.
VANDA : Auzi, prima dată?! De parcă au mai fost şi alte dăţi.
CESONIA : Pardon?
MIRELA : Adică, cine naiba s-a mai aşezat în genunchi în faţa ta?
CESONIA : (înţepată) S-a aşezat!
VANDA : Când?
MIRELA : Cine?
CESONIA : Mulţi bărbaţi. Nu dau nimănui socoteală!
VANDA : Minţi, Sonia.
MIRELA : Hai-hai.
CESONIA : Habar n-aveţi câţi bărbaţi s-au prăbuşit la picioarele mele!
VANDA : Cesonia, soră dragă, vino-ţi în fire. Care bărbaţi?
MIRELA : Poate în vis, ca în realitate…
CESONIA : Totdeauna aţi fost nişte invidioase. Voi l-aţi îndepărtat pe Petruţ al meu.
MIRELA : Asta-i bună! Noi? De ce?
CESONIA : Pentru că îl plăceaţi! Pentru că nu puteaţi admite ca un bărbat să-mi facă mie curte! Aţi stat mereu la pândă ca nişte vipere.
VANDA : Mă jigneşti dacă spui că l-am plăcut pe tiganul ăla nenorocit?
CESONIA : Vezi, vezi că eşti invidioasă. Nu era ţigan.
MIRELA : (Vandei) Nu era ţigan, era rus. Mama lui era din Basarabia.
VANDA : Rus, ţigan – totuna. Mie în orice caz nu mi-a plăcut.
CESONIA : Ba da! Îi făceai ochi dulci, te-am văzut.
VANDA : Doamne fereşte! (Mirelei.) Mirela, zi şi tu. De ce să-i fac ochi dulci? Era ca vai de steaua lui. Nici mama nu-l plăcea. Vă amintiţi cum zicea: „băiatul acesta are ceva, o boală, că tare-i slab“.
MIRELA : Şi-i tot punea în farfurie, să se îngraşe.
CESONIA : (amintirile au destins-o) Şi el se ruşina când mama îl compătimea. „Vai, Petruţ, da’ n-ai mâncat tot“.
VANDA : (dusă şi ea de amintiri, îl imită) „Săru’ mâna doamnă, săru’ mâna da’ nu mai pot“.
CESONIA : (râde bucuroasă) Da’ când a vărsat ceaiul?
VANDA : (îl imită iar) „O, Cristoase, cred că am vărsat ceaiul.“
(Toate trei izbucnesc în râs.)
MIRELA : (după o pauză) De unde avea bani pentru flori?
VANDA : Eu cred că le fura din grădina botanică.
CESONIA : Avea un unchi la primărie. Îi mai dădea şi ăla bani.
VANDA : Iar născoceşti. Tu îi dădeai.
CESONIA : Eu? Cum poţi să minţi în halul acesta?
MIRELA : Şi ei ştiam că-i dădeai bani ca să ne cumpere flori.
VANDA : Să ne îmbuneze adică.
CESONIA : Aha, deci aţi stat la pândă! Aţi tras cu urechea.
VANDA : N-am stat la pândă. Singur, cu gura lui ne-a spus.
CESONIA : (mirată) Petruţ? Mirela, zi că nu-i adevărat.
MIRELA : Cesonia, iubirea mea, e adevărat.
CESONIA : Dar… de ce…? Nu se poate! O, Doamne, să nu-mi spuneţi că avea secrete cu voi.
(Cele două se uită încurcate la Cesonia. Sună cineva la uşă.)
MIRELA : (alarmată) A venit!
VANDA : Sper că te-ai răzgândit cu debaraua.
MIRELA : Vedem. Du-te să-i deschizi.
(Vanda se duce la uşă.)
CESONIA : (încă şocată) Cum e posibil, cum e posibil…?
MIRELA : Lasă acum. Vorbim mai târziu…
CESONIA : (în şoaptă, printre dinţi) Scârbelor…
(Intră Vanda şi Lili.)
LILI : (tupeistă, frumoasă, fără semne distinctive ale meseriei, puţin reticentă.) Bună ziua.
MIRELA : Aţi găsit uşor casa?
LILI : Destul de uşor. N-am sunat la interfon, era deschis.
VANDA : Cum aţi spus că vă cheamă?
LILI : Lili.
MIRELA : E numele adevărat, sau…?
LILI : Ce, contează?
MIRELA : Nu, desigur. Dar de ce aţi spus la telefon ca: banii înainte? Vă e frică?
LILI : Nu, dar aşa obişnuiesc. E mai sigur. Am avut şi clienţi nebuni. Unii, după, uitau să plătească, alţii n-aveau bani,, alţii cu pretenţii…
MIRELA : Pretenţii?
LILI : Ca n-a fost bine, ca nu-s satisfăcuţi, ştiţi dumneavoastră…
VANDA : (surâde) Nu prea. Adică, în fine. Vrem să vă povestim despre clientul de azi.
MIRELA : Vine peste vreo jumătate de oră.
LILI : Să ştiţi că din momentul când am intrat în casă aparatul a început să taxeze…
MIRELA : Ce, aparat?
VANDA : Lasă, am înţeles eu.. Adică plătim din momentul în care a intrat în casă. (Lui Lili.) Nicio problemă, dragă. Bei o cafea?
LILI : Cu lapte.
VANDA : (către Cesonia) Sonia, fă te rog o cafea. (Cesonia e încă suparata, nu aude.) Deşteptarea! Fă te rog o cafea şi adu şi banii pregătiţi pe frigider.
CESONIA : (în transă) Ipocritele naibii… (Iese.)
LILI : (după o pauză) Aveţi o casă drăguţă.
VANDA : Mulţumim. Stimată… am uitat…
LILI : Lili.
VANDA : …Lili. Clientul dumneavoastră de azi e nepotul nostru…
LILI : (mestecând gumă) Aşa…
MIRELA : E un băieţel cam dificil.
VANDA : N-a fost niciodată c-o femeie.
MIRELA : I-a plăcut mai mult calculatorul.
VANDA : Calculatorul şi cărţile.
LILI : Adică nu e prea comunicativ.
VANDA : Exact. Şi mai ales nu e comunicativ cu fetele. Le ignoră.
MIRELA : Dar vine o vreme când trebuie să… cum sa zic?… Organismul necesită…
VANDA : Când… hm…
LILI : Când trebuie să ţi-o tragi!
VANDA : Exact… Ţi-o… tragi.
LILI : Şi nepotul nu vrea să şi-o tragă?
MIRELA : Nu vrea.
LILI : Poate-i onanist?
MIRELA : Cum?
VANDA : Lasă, dragă. (Lui Lili.) Cam asta-i situaţia. Şi noi nu vrem sa fie aşa. În ultima vreme comunicăm din ce în ce mai greu cu băieţelul nostru. Mama lui, sora noastră, a murit acum douăzeci şi opt de ani şi, practic, noi am fost ca trei mame pentru el. L-am crescut, l-am dat la facultate…
CESONIA : (intră cu cafeaua) Am făcut puşcărie pentru el…
MIRELA : Nu înţeleg de ce trebuie să scoţi totul din casă.
LILI : Aţi făcut puşcărie?
CESONIA : Da, toate trei. Am fost închise trei luni pentru huliganism şi molestare.
VANDA : L-a jignit cineva pe nepotul nostru şi noi am ripostat.
LILI : Adică?
MIRELA : L-am bătut măr pe golan.
(Pauză.)
LILI : Cum îl cheamă?
MIRELA : Piluţ…
CESONIA : Pompiţă…
VANDA : Pompiliu Munteanu.
LILI : Şi v-aţi gândit să-l daţi pe brazdă, cum s-ar zice?
VANDA : Da. Numai că noi vrem să vă rugăm să nu afle cine sunteţi de fapt.
LILI : Dar cine sunt de fapt?
VANDA : Nu vrem să vă jignim.
LILI : Nu mă jigniţi. Am înţeles, nu vreţi să se înţeleagă că sunt o prostituată. O.K. Atunci, cine sunt?
MIRELA : Ne-am gândit să vă prezentăm ca pe o prietenă de-a noastră.
LILI : (râde) Prietenă? În ce sens?
MIRELA : Nu înţeleg.
VANDA : Lasă, dragă. (Lui Lili.) Aveţi dreptate, e greu să crezi că noi am putea fi prietene.
LILI : Poate, mai bine, o rudă îndepărtată? Am venit de la ţară în vizită.
CESONIA : Dumneata de la ţară? Nu prea…
MIRELA : Haideţi, haideţi că acum vine.
CESONIA : Să zicem că sunteţi o studentă care caută gazdă.
VANDA : Şi cu ce ocazie o lăsăm aici cu el?
CESONIA : Păi…
LILI : (îi arde de glumă) Poate sunt instalatorul. Instalatoarea, de fapt. Am venit să repar… robinetul.
VANDA : Nu-i bună nici asta.
CESONIA : S-a rătăcit.. A încurcat apartamentul.
LILI : Vă spun eu. Am venit să fac curat. Sunt noua menajeră.
MIRELA : ( un puseu ciudat) Nu se poate! Băiatul nostru nu se culcă cu o menajeră.
LILI : (râde) Da’ cu o prostituată?
MIRELA : Vă rog frumos să ţineţi cont că vă aflaţi într-o casă de oameni cumsecade.
CESONIA : Nu admitem mojicii.
LILI : Uitaţi cum stă treaba. M-aţi plătit să am un act sexual cu nepotul dumneavoastră…
MIRELA : Mi-i rău.
VANDA : Stăpâneşte-te.
LILI : Nu sunt obligată însă să fac circ. Vine băiatul, facem sex cum ne-a fost înţelegerea şi basta. Dacă nu, am plecat. N-am timp.
VANDA : Staţi un pic, domnişoară Lili. Vă rog să ne înţelegeţi, nepotul nostru este un copil delicat. Vă rugăm să ne ajutaţi.
LILI : Doamnă, nu joc, nu sunt actriţă. Fac sex clasic, felaţie protejată, niciodată anal. Nu mă implic, nu leg relaţii cu clienţii. Dar, dacă vreţi să vă dau un sfat, lăsaţi-l în pace pe băiat. Cred ca-l tineti prea îl ţineţi din scurt. De ce n-aveţi încredere în el? Credeţi că n-ar fi în stare să agaţe o fată?
MIRELA : Nu-l ştiţi pe nepotul nostru.
LILI : Da’ ce are?
MIRELA : E… gras.
CESONIA : Foarte gras.
(Sună interfonul.)
MIRELA : Interfonul! Vine.
CESONIA : Ce facem?
LILI : Cum adică, e gras?
CESONIA : Gura!
MIRELA : Eu mă duc în debara.
VANDA : Nu fi nebună. (Lui Lili.) Rămâne cum ne-am înţeles, Ai venit să te angajezi ca menajeră.
LILI : (neliniştită) Cât de gras e?
(Mirela intră în camera lui Pompiliu, unde e şi debaraua.)
CESONIA : (iese după Mirela) Mirela, îţi interzic! (Vandei, din uşă.) Deschide, ce stai?
VANDA : Domnişoară, te rog.
LILI : (fortata de imprejurari) Banii. (Vanda îi dă banii.) A trecut o jumătate de oră. Încă o oră şi jumătate.
VANDA : (îi mai dă nişte bani, în şoaptă, să nu audă celelalte surori) Uite, ai aici pentru încă o oră în plus, în caz că…
LILI : E gras rău?
VANDA : Gata. Mă duc să deschid.
CESONIA : (din camera lui Pompiliu) Vanda, ajută-mă!
VANDA : (lui Lili) Deschide tu. (Iese s-o ajute pe Cesonia s-o scoată din debara pe Mirela.)
LILI : (apasă pe butonul „Vorbiţi“ de la interfon) Cine e?
POMPILIU : (la interfon)Eu. Cine e acolo?
LILI : Păi… menajera.
POMPILIU : Care menajeră?
LILI : Noua menajeră. Dumneavoastră sunteţi domnul Pompiliu?
POMPILIU : Da, eu sunt.
LILI : Poftiţi. (Apasă pe butonul „Acces“.)
VANDA : (intră furioasă) Soră-mea nu vrea să iasă din debara.
LILI : De ce? Ce caută acolo?
VANDA : Vrea să vă spioneze.
LILI : Vorbiţi serios?
CESONIA : (intră speriată) Ce facem?
LILI : (râde) Ce haios! Şi grasu’ urcă pe scări.
CESONIA : (furioasa)Dacă-l jigneşti îţi tai limba! E sensibil, nu-l răni.
VANDA : Fără perversiuni.
CESONIA : Nu râde de el, încurajează-l. Să nu-l răneşti.
LILI : La propriu sau la figurat?
CESONIA : Nu înţeleg.
VANDA : În ambele sensuri. Dacă o să fim mulţumite primeşti mai mulţi bani.
LILI : Voi, să fiţi mulţumite?
VANDA : Vorba vine, hai, fără glume.
(Sună soneria.)
VANDA : A ajuns. Staţi jos.
(Vanda se duce să deschidă. Cesonia şi Lili se aşează pe canapea.)
VANDA : (deschide) Bună, pui mic.
(Intră Pompiliu. Este obez, depăşeşte vizibil 150 de kilograme. Răsuflă greu, e transpirat.)
POMPILIU : (trăgându-şi sufletul) De ce nu merge liftul?
VANDA : Vai de mine, iar?
POMPILIU : Am crezut că mor până la şase. /lui Lili/ Sărut mâna. (O pupă pe Cesonia.)
CESONIA : Ea este menajera noastră, domnişoara Lili.
POMPILIU : A-a… Unde-i Mirela?
VANDA : Nu ştim. A ieşit pentru ceva la alimentara.
CESONIA : Nu e la alimentara, e la farmacie.
POMPILIU : Ce are? S-a îmbolnăvit?
CESONIA : Nu. Aşa.
POMPILIU : A-a…. Chestia asta cu menajera? Care-i poanta?
VANDA : Nicio poantă, pui mic. Am îmbătrânit, asta e. Nu mai prididim cu curăţenia.
POMPILIU : A-a… Şi, cum, stă cu noi, sau…?
CESONIA : Nu, e cu ora.
POMPILIU : A-a… La mine în cameră nu intra!
CESONIA : Da’ bine, Piluţu’…
POMPILIU : Nu intră, clar? Dă peste un cablu, mai dărâmă ceva pe-acolo, nu!
VANDA : Pui mic, mai mult pentru tine o angajăm.
POMPILIU : Dacă-i pentru mine, n-o vreau. Îmi fac eu singur curat.
VANDA : Dar măcar azi, Pompiţă, că am plătit-o deja.
POMPILIU : Vreau să fac un duş.
(Pompiliu iese spre baie.)
CESONIA : (şoptind şuierător) Mă duc s-o scot de-acolo. (Se duce spre debara.)
LILI : (Vandei) Frumos băiat. Îmi pare rău, plec.
VANDA : De ce? Te-ai speriat?
LILI : Nu vreau să vă supăr. E prea… nu ştiu cum să zic… nu cred că…
VANDA : Îţi dau dublu.
LILI : Nu-i vorba de bani. Mă tem să… mă tem să nu încep să râd. Am o problemă cu râsul. Dacă mă pufneşte râsul fac o criză. Nu mă pot opri. Râd până ce fac pe mine sau leşin.
VANDA; Prostii.
LILI : Sunt celebră printre ai mei cu chestia asta. Luaţi banii. (Îi dă banii.)
VANDA : E chiar aşa de monstruos?
LILI : Nu, dar e… enorm.
VANDA : Noi nu-l vedem aşa.
LILI : Normal. V-aţi obişnuit. Cum a ajuns aşa, doamnă?
VANDA : Nuş’ce Dumnezeu i s-a întâmplat prin clasa a patra, a început să se îngraşe într-un ritm … L-am dus peste tot. Am fost şi la Viena. Nimic!
LILI : Lucrează undeva?
VANDA : (în şoaptă) A terminat la Calculatoare, da’ n-are licenţă.
LILI : De ce?
VANDA : Din cauza scrântitei ăleia din debara. Îţi spun mai târziu. Toţi au zis la început că e un geniu. Acum lucrează la o firmă de inscripţionat muzică şi filme.
(Intră Cesonia.)
CESONIA : Vanda mamă, ce facem?
LILI : (arată la ceas) Eu trebuie să…
CESONIA : Nu-ţi fă griji. Îi dăm să mănânce şi plecăm.
VANDA : (Cesoniei) Vrea să renunţe.
CESONIA : Cum să renunţe?! Nu se poate, fată dragă, ne-ai promis…
VANDA : Zice că dacă o apucă râsul, face pipi ori leşină.
CESONIA : De ce s-o apuce râsul?
VANDA : Îţi explic după.
POMPILIU : (strigă din baie) Tuşă Vanda!
(Vanda se duce la baie.)
CESONIA : (supărată) Nu-ţi place băiatul nostru?
LILI : Ba da, îmi place foarte mult, dar…
VANDA : (se întoarce) Face un duş, vrea o pereche de chiloţi curaţi. (Se duce în altă cameră.)
CESONIA : Ce zicea soră-mea de râs? De ce să râzi?
(Vanda trece cu o pereche de chiloţi uriaşi.)
LILI : (vede chiloţii) Gata! Mor! (Începe să râdă nebuneşte.)
CESONIA : Ce s-a întâmplat? Ţi-e rău?
VANDA : (se întoarce, înţelege ce s-a întâmplat, îi ordonă Cesoniei) Un pahar cu apă. Repede.
(Cesonia se duce la bucătărie.)
LILI : Nu pot. Dau în primire!
(Cesonia aduce apă.)
VANDA : (lui Lili) Bea!
(Lili încearcă să bea dar nu poate duce paharul la gură din cauza râsului. Vanda îi smulge paharul din mână şi i-l izbeşte în faţă.)
LILI : (continuă să râdă) Nici cu Dunărea nu mă opreşti.
CESONIA : (îi arde o palmă) Dar aşa?
(Lili se opreşte brusc din râs.)
LILI : Oho, doamnă, da’ ce mână grea aveţi!
(Intră Pompiliu îmbrăcat într-un halat roz, cu iepuraşi.)
LILI : Dumnezeule! (O apucă din nou râsul.)
VANDA : Marş la bucătărie să speli vasele!
(Lili, abia ţinându-se iese repede la bucătărie.)
POMPILIU : (contrariat) Da’ ce ţipi aşa ca o moşieriţă?
VANDA : Să-şi ştie lungul nasului.
POMPILIU : Nu s-a întors tuşa Mirela?
CESONIA : Nu. Ştii cum e ea? S-o fi dus un pic la piaţă.
POMPILIU : N-ar trebui s-o lăsaţi singură. Cu inima ei…
VANDA : Îţi place menajera?
POMPILIU : Nu.
CESONIA : De ce?
VANDA :
POMPILIU : Nu mă mai cicăliţi, sunt flămând.
CESONIA : Văleu. Mă duc să pun masa. (Iese.)
VANDA : Eşti obosit?
POMPILIU : Deloc, n-am avut nici un client azi. Cred că dăm faliment în curând.
VANDA : Pompiţă, noi trebuie să plecăm. O prietenă de-a noastră e bolnavă. Mergem
s-o vedem.
POMPILIU : Merge şi Mirela?
VANDA : Nu, ea o să vină acasă.
(Intră Cesonia.)
CESONIA : Totul e pregătit, Piluţă mamă.
VANDA : Du-te şi mănâncă, pui mic. Noi plecăm.
POMPILIU : Şi ea?
VANDA : Ce-i cu ea?
POMPILIU : Rămâne? Mă lăsaţi singur cu ea?
CESONIA : Te temi?
POMPILIU : Nu mă tem. Nu ştiu ce trebuie să fac.
CESONIA : Poţi să stai de vorbă. O întrebi de una, de alta.
POMPILIU : Nu-mi arde de conversaţii.
VANDA : Hai, nu fi morocănos.
CESONIA : Mai are puţină treabă în dormitor şi pleacă.
POMPILIU : La mine nu se bagă, sper?
CESONIA : Nu, nu. I-am spus eu la bucătărie. Hai, du-te că se răceşte.
(Amândouă îl sărută şi se uită ciudat în ochii lui.)
POMPILIU : Ce e?
CESONIA : Nimic. Poftă mare.
VANDA : (cu voce foarte ridicată, spre debara) Noi plecăm!
POMPILIU : Nu înţeleg de ce eşti aşa de la maxim azi?
VANDA : Să audă şi menajera. Du-te că se sleieşte ciorba.
(Pompiliu pleacă la bucătărie. Iese Lili în fugă.)
LILI : (în şoaptă) Şi doamna din debara?
VANDA : Ignoraţi-o. (Ies amândouă.)
LILI : Colosal. (Formează un număr pe mobil.) Alo! Ce faci?Trebuie sa ma astepti putin. Nici nu-ţi închipui în ce chestie am intrat. Acum nu pot sa-ţi zic, ne vedem la „Babilon“ peste două ore, da?
(Intră Pompiliu cu o farfurie în mână.)
POMPILIU : Pardon.. Pot să mănânc aici. Vreau să mă uit la televizor.
LILI : Faceţi ce vreţi. Sunteţi la dumneavoastră acasă.
POMPILIU : E ciudat. Mă simt ca în piesele cu slugi şi boieri. Pot să vă ajut?
LILI : Nu, mulţumesc. Mâncaţi liniştit.
POMPILIU : La mine în cameră…
LILI : Am înţeles. Accesul interzis.
POMPILIU : Cum v-au găsit mătuşile mele?
LILI : Prin agenţie.
POMPILIU : Există o agenţie?
LILI : Există.
POMPILIU : Straniu.. Nu înţeleg ce le-a tunat să angajeze menajeră. Toate trei sunt la pensie, harnice ca nişte furnicuţe, nu găseşti un fir de praf în toată casa…
LILI : Vreţi să plec?
POMPILIU : A, nu, nu! Se supără. Faceţi-vă treaba. De fapt, ce trebuie să faceţi?
LILI : E-e, mai multe. Să şterg praful, să ud florile, să spăl vasele, să calc rufele şi, mă rog, ce-o mai fi de făcut pe-aici.
POMPILIU : Pot să vă rog ceva?
LILI : (se apropie) Da, cu plăcere.
POMPILIU : (îi dă farfuria) Vreţi sa-mi mai aduceţi două şniţele?
LILI : Sigur?
POMPILIU : Sunt hămesit .
LILI : Bine. (Lili iese la bucătărie. Pompiliu deschide televizorul. Nu merge. Lili revine.) Ce s-a întâmplat?
POMPILIU : A căzut cablul, fir-ar… mă scuzaţi.
LILI : (îi dă farfuria) De unde aveţi halatul acesta haios?
POMPILIU : (mâncând) Mătuşile…
LILI : Vă iubesc foarte mult, am observat.
POMPILIU : O, ca nişte hiene disperate. Uneori simt că ar vrea să mă rupă în bucăţi, aşa trag de mine să mă iubească. Noroc că-s… mult.
LILI : E adevărat că au făcut puşcărie toate trei?
POMPILIU : V-au spus şi asta? Da. S-a întâmplat când eram în şcoală. Sădeam pomi în parc, sau, nu mai ţin minte ce acţiune era şi ele au auzit cum unul din colegi mi-a zis: Grasu Contrabasu.
LILI : Şi l-au bătut?
POMPILIU : Cu poşetele. L-au făcut varză. I-au ciobit şi un dinte.
(Pauză.)
LILI : Grasu Contrabasu…
POMPILIU : E una din poreclele mele. Vreţi să vă spun câte am?
LILI : Spuneţi.
POMPILIU : Acesta e de fapt hobby-ul meu. Colecţionez porecle pentru cei graşi. Am un carneţel, dar pe multe le ţin minte. Când le-am epuizat din limba noastră am trecut la alte limbi. Până azi am vreo 2000 de porecle. Vreţi să vă spun câteva?
LILI : Desigur…
POMPILIU : Şuncuţă. Asta-i încă din clasele primare. Butoi,… Dosia, Mititelu’, Balşoi, Monstru, Buftea, Batoză, Buldozer, Tauru’, Buhai, Umflatu’, Bestia, Pompatu’, Balon, Baloo, Burtea, Slăbuţu’, Şorici, Basu, Balenă, Caltaboş, Flămânzilă, Porcu’, Butie…
LILI : Oho-ho!
POMPILIU : Caşalotu’, Piedone…
LILI : Ce tare! Nu vă deranjează?
POMPILIU : M-am obişnuit.
LILI : De ce nu încercaţi să slăbiţi?
POMPILIU : Încerc. De exemplu acum m-am lăsat de pâine. De patru zile.
LILI : Faceţi mişcare?
POMPILIU : Vin de la serviciu pe jos.
LILI : Câţi kilometri?
POMPILIU : Lucrez la două străzi de aici…
(Pauză.)
LILI : Am citit undeva că sexul ajută la slăbit.
POMPILIU : Ce vreţi să spuneţi?
LILI : Dacă faceţi suficient sex?
POMPILIU : (jenat) Nu fac suficient.
LILI : De câte ori pe săptămână?
POMPILIU : (cu efort) Niciodată.
LILI : Pe lună?
POMPILIU : (ia telecomanda) Să văd dacă a venit semnalul…
LILI : Lasă telecomanda. A venit semnalul. Câţi ani ai, băieţaş?
POMPILIU : Şaizeci şi trei… îîî, treizeci şi şase…
LILI : (atacă) Ai văzut vreodată aşa ceva? (Îi arată sânii.)
POMPILIU : (perplex ) Doar în filme.
LILI : Ştiam eu. Vrei să pui mâna?
POMPILIU : Vreau. (Lili se apropie, îi ia mâna şi o pune pe sâni.)
LILI : Cum ţi se par?
POMPILIU : Fierbinţi.
LILI : Vrei să-i săruţi?
POMPILIU : (face un efort) Nu! (Fereşte mâna.) Dacă vin mătuşile.
LILI : (trage tricoul peste sâni) Fantastic! Dă-le încolo de mătuşi. Te-au zăpăcit. Te-au băgat în ceaţă. Te-au îndopat ca pe-un gânsac şi ţi-au ţinut mâinile la ochi ca să nu vezi viaţa. Ruşine, ai treizeci şi şase de ani şi n-ai mângâiat nicio fată. Eşti un fraier!
POMPILIU : Nu-i adevărat.
LILI : Ce, mint?
POMPILIU : Nu înţeleg de ce trebuie să dau raportul… Cine eşti dumneata, în fine…?
LILI : Scurt. Vrei să faci sex?
POMPILIU : Nu! Da!…
LILI : (râde) Hai, scoate-ţi straiele, Făt-Frumos!
(Se aude o bufnitură în debara.)
POMPILIU : (speriat) Ce s-a auzit?
LILI : (şi-a amintit) Nimic! Continuă! Jos pantalonii, craiule…
POMPILIU : (vrea să se ridice de pe canapea) Trebuie să vad…
LILI : (îl ţine) N-ai ce vedea. Saruta-ma…
POMPILIU : Am auzit ceva. (Se smuceşte din braţele lui Lili şi intră în camera lui. Lili izbucneşte în râs.)
(Pauză lungă. Revine Pompiliu.)
POMPILIU : E mătuşa Mirela…

Scena 2

Acelaşi apartament. Oglinzi acoperite. Vanda şi Cesonia, îmbrăcate în haine de doliu se uită într-un album de familie.

CESONIA : (se uită la o fotografie) Câţi ani aveau aici ?
VANDA : Elena opt şi Mirela şase. Parcă atât.
CESONIA : Ce urâţică e Lenuţa aici. Şi ce picioruşe subţiri are.
VANDA : În schimb Mirela e ca un papanaş.
CESONIA : Noi de ce nu suntem în poza asta?
VANDA : Eu aveam oreion şi n-aveam voie să ies din casă. Tu, nu ştiu pe unde erai.
CESONIA : (răsfoieşte) …Mama…(ofteaza) Dacă eram frumoasă ca ea…
VANDA : (se uită la poză) Şi tata era drăguţ…
CESONIA : Niciodată n-am să înţeleg cum din doi oameni frumoşi au ieşit nişte copii aşa de urâţi.
VANDA : Elena era frumoasă.
CESONIA : Dovadă că e singura dintre noi care s-a măritat.
VANDA : Eu am fost geloasă pe Elena când a rămas însărcinată cu Pompiţă.
CESONIA : Doamne, cum l-am aşteptat, parcă era copilul meu. Mă închideam în cameră, îmi puneam o pernă sub rochie şi-mi închipuiam că sunt şi eu gravidă ca Elena.
VANDA : Şi botezul acela cu popa beat care cânta „Macarale, râd în soare“…
CESONIA : Sărmana Elena, ea cel puţin cât a trăit a fost fericită… (Plânge.)
VANDA : Iar începi?
CESONIA : De ce toţi bărbaţii fugeau de noi?
VANDA : De mine n-a fugit nimeni.
CESONIA : A fugit. Violoncelistul.
VANDA : Corneliu a plecat în turneu şi a rămas acolo.
CESONIA : De ce nu ţi-a scris? N-a trimis nici măcar o carte poştală.
VANDA : Nu putea. Era urmărit de securitate.
CESONIA : E, pe dracu’. (Face cruce.) Doamne, iartă-mă. Şi-a găsit acolo o puicuţă şi adio, Vanda Munteanu. Tu chiar n-ai simţit atunci când i-ai împrumutat banii că vrea să rămână în străinătate?
VANDA : A zis că vrea să-şi cumpere violoncel.
CESONIA : Toate economiile noastre….
VANDA : (enervată) Văd că nu vă mai astâmpăraţi odată. Au trecut cincizeci de ani. Ce tot săpaţi? De ce mă torturaţi cu povestea asta?
CESONIA : Te… torturăm?
VANDA : Da. Şi tu şi nesuferita de Mirela.
CESONIA : (speriată) Mirela e moartă, Vando.
VANDA : Tocmai. O visez în fiecare noapte.
CESONIA : Şi tu?
(Plâng amândouă.)
VANDA : Îmi face numai reproşuri. Vanda ai fost o proastă! Vanda, tu eşti sora cea mai mare, de ce n-ai dat exemplu…?
CESONIA : Ce exemplu?
VANDA : Să plec. Să mă rup din închisoarea care, cică, a fost casa noastră.
CESONIA : Mirela n-ar fi zis aşa ceva niciodată.
VANDA : Ce sfârşit penibil. Să mori în debara trăgând cu urechea.
CESONIA : Să ştii că eu am avut un presentiment.
VANDA : Eu nu. Mă simt vinovată că n-am reuşit s-o scot de-acolo, din debara. Atâta doar.
CESONIA : Atac de cord. Şi i-am spus, draga de ea.
VANDA : A murit la datorie.
CESONIA : Nu mai glumi aşa.
VANDA : Gata. S-a dus, am înmormântat-o frumos, să ne vedem de-ale noastre.
CESONIA : (se uită in album) Vreau să te întreb ceva.
VANDA : (se uită şi ea în album) A-a, Petruţ…
CESONIA : Eu nu ştiu un lucru…
VANDA : Ce?
CESONIA : Spune-mi tu.
VANDA : Sonica, tu ai trăit cu capul în nori.
CESONIA : Şi voi aţi profitat de asta.
VANDA : Era regele curvarilor Petruţ al tău!
CESONIA : De unde ştii?
VANDA : (ezitant) Ştiu.
CESONIA : Să nu-mi spui că…
VANDA : Nu-ţi spun dacă te doare…
CESONIA : (izbucnind) Cum să nu mă doară, nenorocitelor!? L-am iubit, înţelegeti voi? A fost şansa mea, firul meu de pai! Visam să mă scoată din casa noastră, din mocirla asta de oraş. Întotdeauna păstram bani pentru două bilete la tren. Aveam o valiză pregătită pe care o ascundeam sub pat.
VANDA : Toate aveam câte o valiză pregătită, ce-ţi închipui?
CESONIA : (brusc, ca la interogatoriu) Te-ai culcat cu el?
VANDA : Lasă-mă în pace.
CESONIA : Mirela?
VANDA : E moartă, nu mai răscoli…
CESONIA : Ba am să răscolesc! Cum aţi putut? Sunteţi surorile mele.
VANDA : Şi ce dacă? Eram tinere şi proaste. Ştii foarte bine ce efect aveau mângâierile lui. Avea nişte mâini ca nişte şerpi. Le băga peste tot. Transpiram toată când mă prindea într-un ungher. Şi avea o tehnică de învăluire, Doamne, Dumnezeule Mare!
CESONIA : Într-un cuvânt: târfe!
VANDA : Mă rog. Nu răspund de celelalte.
CESONIA : Care celelalte?
VANDA : Ce, numai Mirela? Tu crezi că Elena a scăpat?
CESONIA : Pe asta nu mai pot s-o cred.
VANDA : Fă un gest nobil: lasă-mă în pace, am obosit.
CESONIA : (inchizitorială) Te-ai culcat cu el?
VANDA : Ce discuţii avem şi noi. Două babe sclerozate. (Sună interfonul.) A venit.
CESONIA : Norocul tău.
VANDA : (la interfon) Cine e?
LILI : Eu, Lili…
VANDA : Urcă…
CESONIA : Asta-i nebunie curată.
VANDA : N-avem încotro.
CESONIA : O şi văd cum începe să se hlizească. Eu mă întreb până unde are să meargă tărăşenia asta. Dacă-i trece prin cap să se însoare?
VANDA : Îl însurăm.
CESONIA : Ferească Domnul! Poate după ce mor. Nu concep aşa ceva.
VANDA : Ei, parcă te întreabă cineva.
CESONIA : Dăm băiatul pe mâna unei…
VANDA : Nu mai vreau să-l văd singur.
CESONIA : Dar dacă vrea sa se insoare ?
VANDA : Nu-l lăsăm toată viaţa cu ea. Să se distreze cât o putea sau cât ne-or ţine buzunarele. După aceea, adio. I-ajunge minte să-l facă să n-o mai iubească.
CESONIA : Bine, Vando, da’ c-o târfă?
(Sună soneria.)
VANDA : Ţine-ţi gura. (Deschide, intră Lili.)
LILI : Bună ziua. Condoleanţe. Îmi pare rău.
VANDA : Îţi mulţumim că nu i-ai spus nimic lui Pompiliu.
CESONIA : A apucat să zică ceva Mirela?
LILI : Nu.
CESONIA : Sper că şi în oraş…
LILI : Cui aveam să povestesc, doamnă? Prietenele mele au trecut prin poveşti mult mai dure. Cardiaci care au murit în plin amor, soţii geloase alergându-şi bărbaţii cu cuţitul. Nimic nou, nimic interesant… Nu rupi gura cu aşa ceva…
VANDA : Altceva e interesant.
LILI : Ce?
CESONIA : Să nu râzi.
LILI : Nu depinde de mine, v-am mai spus. Până şi doctorii se miră. Cică e un spasm. Când aud sau văd ceva mai ciudat , aşa , am un spasm aici şi imediat se declanşează râsul ăla tâmpit. Câte am păţit… M-au dat afară de la un concert, din biserică, am transformat o înmormântare în circ…
VANDA : Pompiliu e îndrăgostit…
LILI : (după o pauză) Bravo!
CESONIA : Parcă pluteşte în nori…
LILI : (sincer) Felicitări! Cine-i fericita?
VANDA : (după o pauză) Tu.
CESONIA : (suspicioasă) Nu râzi?
LILI : (stupefiată, după o pauză) Nu. De ce trebuie să râd? Credeţi că nu merit să fiu iubită?
VANDA : Meriţi.
CESONIA : Ce facem?
LILI : Asta-i altceva. Doar nu vă închipuiţi că o să-i dau speranţe sau ceva de genul?
VANDA : Nici dacă te plătim?
LILI : Bine, dar ăsta nu-i un… coit. E vorba de dragoste, oameni buni.
CESONIA : Îndrăgosteşte-te. Cât vrei?
LILI : Staţi un pic. De unde ştiţi că Pompiliu e amorezat de mine?
CESONIA : De la el. După ce am înmormântat-o pe Mirela, cam după o săptămână ne-a întrebat de ce nu mai vine menajera.
VANDA : Acesta a fost primul semn. I-am spus că nu mai vrei să te angajezi.
CESONIA : Peste două zile a spart o vază cu flori şi a împrăştiat tot pământul pe covor.
VANDA : Am curăţat. A doua zi a dat cafeaua în foc şi a murdărit aragazul
într-un hal…
CESONIA : L-am urmărit de la balcon: înainte să intre în bloc îşi târăşte pantofii în băltoace murdare şi apoi umblă prin casă încălţat…
LILI : Într-un cuvânt : să vină menajera. Dar cum aţi dedus că e îndrăgostit?
CESONIA : Nu mai mănâncă.
LILI : A slăbit?
CESONIA : S-a tras la faţă.
VANDA : Dragostea nu mănâncă şi nici la ceas nu se uită.
LILI : O.K. Explicaţi-mi cum are să fie. Sunt sigură că aveţi un scenariu.
VANDA : E simplu. Faci menaj în continuare.
LILI : Cât timp?
CESONIA : Două ore.
VANDA : De două ori pe săptămână.
LILI : Nu, cât timp?
VANDA : A-a. Cât ţine.
CESONIA : Sperăm să-i treacă mai repede amorezarea asta.
VANDA : Iar tu ai să-l faci să-i treacă.
LILI : (amuzată) Cum?
VANDA : Inventezi ceva. Oripilează-l. Fă-l să nu te mai placă.
LILI : Să sforăi? Să sughit? Să adorm în timpul regulatului?
CESONIA : Ce vulgar!
LILI : Eu plec.
VANDA : Nu bei o cafea?
LILI : Nu, plec în Italia.
CESONIA : (năucită) Măiculiţă! Ce să faci acolo?
LILI : Ce fac şi aici.
(Pauză.)
VANDA : Când?
LILI : În câteva zile.
CESONIA : (înfuriată) Nu pleci! Îţi interzic! Nu pleci nicăieri. Îl nenoroceşti. L-ai sedus şi îl abandonezi? Rămâi în ţară că nu ştiu ce-ţi fac ! Te dau pe mâna poliţiei, pun pe cineva să te omoare.
LILI : Pe cine, pe Jack Spintecătorul? Ce inventezi, cucoană? Când aveam
să-l seduc? Nici n-am apucat să-mi scot fusta că s-a auzit bufnitura din debara…
VANDA : Stai, nu te ambala. Ai vorbit serios cu Italia?
LILI : Da, plec.
VANDA : De ce?
LILI : Ca să fac bani, nu-i clar?
VANDA : Banii noştri nu-s buni?
LILI : Ce vreţi, doamnă?
VANDA : Spune un preţ.
LILI : N-aveţi dumneavoastră…
VANDA : Cât.
CESONIA : Dacă te gândeşti la moştenirea mamei…
VANDA : Cesonia, taci! Zi, câţi bani vrei?
LILI : Facem aşa. (Scoate mobilul.) O sun pe prietena mea. (Formează un număr.) Alo, Lori, ce faci, fată? N-am timp să vorbesc acum. Spune-mi cât ai produs astă-noapte. N-am auzit, mai repetă o dată. (Îi dă mobilul Vandei să asculte.) Bine, fată, te pup. Când? În câteva zile. Te sun mai târziu. Pup-o pe Raluca.
CESONIA : (Vandei) Ce-a zis?
LILI : (verificând efectul) E la Verona de un an şi jumătate. A trimis o căruţă de bani acasă.
VANDA : Mult. (Lui Lili.) Suntem de acord.
LILI : Dumneata ai auzit bine ce a zis Lori la telefon?
VANDA : Am auzit.
LILI : Şi ţineţi cont că nu e o zi de week-end.
VANDA : Facem o medie.
LILI : Şi banii înainte?
VANDA : Înainte.
LILI : Trebuie să fac şi menaj?
VANDA : Ce mare lucru?
LILI : Hm. Adevărul e că aş prefera să fac doar menaj.
CESONIA : (jignita de subtext)Ce ai tu cu băiatul nostru?
VANDA : Las-o în pace, Sonia. Hai, Lili, puţin menaj, puţină dragoste. Eşti acasă, nu tu peşti albanezi, nu tu carabinieri. Crezi că noi nu ne uităm la televizor? Verona, căruţe cu bani, hm … Ce zici? Program lejer, toată simpatia noastră…
LILI : V-am spus doar că nu sunt bună de teatru. Nu ştiu să mă prefac.
VANDA : Băiatul nostru-i credul ca un viţeluş. Mângâie-l pe obraz, fă-i ochi dulci. Ăsta-i tot teatrul. Fă un efort.
LILI : Vouă nu vă e milă de el?… Ştiţi că l-am visat?
VANDA : Vezi?! Primul pas l-ai făcut.
LILI : Primul pas spre ce?
VANDA : Spre îndrăgostire.
LILI : Eu cred că voi sunteţi nebune, efectiv. Aşa aţi fost şi înainte de pârnaie sau v-au bătut ăia cu ceva în cap?
CESONIA : Vando, fătuca asta e culmea. Îşi bate joc de noi. Drept cine ne iei, păcătoaso?
LILI : Ştiţi ce? Mai slăbiţi-mă cu emoţiile astea de mare doamnă, cucoană. Da, sunt o păcătoasă şi nu mi-e ruşine, să ştiţi. Pe când matale ţi-e ruşine să recunoşti că încerci o afacere mizerabilă cu mine.
VANDA : Sunt de acord, Lili. E o afacere mizerabilă… Vreau să-ţi raspund şi la întrebarea cu închisoarea. Nu ne-a bătut nimeni în cap. Eu, personal, am fost chiar fericită acolo.( profitind de context) Pentru că n-am stat în aceeaşi celulă cu surorile mele.
CESONIA : Cum adică, ai fost fericită?
VANDA : A fost pentru prima oară în viaţa mea când nu v-am văzut trei luni. Trei luni ca trei vieţi. Raiul pe pământ, zău aşa.
CESONIA : Ai fost fericită că nu ne-ai văzut?
VANDA : Lasă, îţi explic eu mai târziu. (Lui Lili.) Da, dragă Lili, noi, trei babe, avem cazier. Şi dacă o să fie nevoie să mai mergem o dată la puşcărie…
LILI : Mă ameninţaţi?
VANDA : Ce să facem, dacă nu vrei cu binişorul?
LILI : (amuzată) Şi ce-o să-mi faceţi?
VANDA : Stai liniştită, nu te tranşăm.
CESONIA : Avem noi alte metode…
VANDA : Taci, Cesonia.
CESONIA : Nu vreau să tac, na! De ce trebuie să vorbeşti numai tu?
VANDA : (se enervează) Bine, tac. Hai, spune mai departe. Ziceai ceva de nişte metode. Care-s alea?
CESONIA : Păi… putem s-o… Sau s-o…
VANDA : Gata, lasă. (Lui Lili.) Angajăm pe cineva să te împuşte ca pe-o căţea comunitară.
LILI : Dumneata vorbeşti serios?
VANDA : Categoric. Am stat în puşcărie cu cineva care se ocupă cu lucruri din astea.
LILI : O să angajaţi un killer?
VANDA : Da.
CESONIA :
LILI : Nu trebuia să spuneţi asta. (Râde isteric.)
CESONIA : Iar a apucat-o.
LILI : Voi… (râde.) vă… (râde.) uitaţi din când în când în oglindă?
CESONIA : Râde de noi.
VANDA : Te plesnesc sau te opreşti?
(Sună interfonul.)
CESONIA : (alarmată) Vine!
VANDA : (la interfon) Pui mic, tu eşti? Ce-ai făcut cu cheia?
POMPILIU : (după o pauză) A venit menajera?
VANDA : Da, e aici.
POMPILIU : Voi nu trebuia să plecaţi?
VANDA : Urcă, Pompiţă. Vezi că iar nu merge liftul. (Lui Lili.) Fii cuminte, nu pleca.
LILI : Trebuie să plec.
VANDA : Vrei să te rog în genunchi?
LILI : Nu, Doamne-fereşte !
VANDA : (se aşează în genunchi) Cesonia, în genunchi.
LILI : Sunteţi demente, pe cuvântul meu, încetaţi.
CESONIA : (se aşează în genunchi) Te rugăm !
LILI : Ridicaţi-vă. Fără şantaj, vă rog.
VANDA : Rămâi! Măcar o oră.
(Sună soneria.)
CESONIA : (Vandei) Deschide.
VANDA : (Cesoniei) Deschide tu.
CESONIA : Nu mă pot ridica.
VANDA : Nici eu.
LILI : Fir-aţi ai naibii ! (Se duce şi deschide.)
(Intră Pompiliu care are un buchet mare de flori şi o cutie de bomboane. E îmbrăcat în negru, de doliu. Le vede pe mătuşi în genunchi.)
POMPILIU : Ce-aţi păţit?
VANDA : …Ne făceam rugăciunea.
CESONIA : (arătând cu mâna la flori şi bomboane) Da’ tu ce-ai păţit?
POMPILIU : (ruşinat, le ascunde la spate) Nimic.
CESONIA : Ne-ai adus bomboane?
POMPILIU : (ruşinat) Ridicaţi-vă, ce staţi aşa?
LILI : Vă ajut? (Le ajută să se ridice.)
CESONIA : Pentru cine sunt? Ce sărbătorim?
POMPILIU : Nu trebuia să fiţi la coafor?
VANDA : Ne-a sunat coafeza să ne spună că fiul ei a înghiţit un bănuţ şi ne-a reprogramat.
(Pauză.)
CESONIA : Ţi-au mărit salariul?
POMPILIU : Nu.
CESONIA : Ai făcut un ciubuc.
POMPILIU : (iritat) Nu. Mă anchetezi?
CESONIA : Ai cumpărat flori.
POMPILIU : Da, am cumpărat. Dar nu pentru voi. Sunt pentru… (Lui Lili.) tine. Poftim. (Îi dă florile şi bomboanele.)
LILI : (tablou) Mulţumesc.
VANDA : Ce galant!
LILI : (incurcata) Ce-am făcut?
POMPILIU : Pur şi simplu. Îmi face plăcere.
LILI : Nu-i corect, sunt menajeră.
POMPILIU : Menajerele nu primesc flori?
LILI : Primesc. De unde ştii că-mi plac trandafirii?
POMPILIU : Îţi plac?
LILI : Am primit o singură dată flori. Eram în clasa a zecea. Un coleg mi-a adus trei trandafiri mari pentru că l-am lăsat să copieze la chimie.
POMPILIU : Ai fost bună la chimie?
LILI : Nu, copiam şi eu de la altcineva.
POMPILIU : Mie îmi plăceau orele practice.
LILI : A-a, alea cu reacţii? Bubuiturile.
POMPILIU : Profesorul nostru de chimie era roşcat dar îl chema Negru. Iar profesoara de matematică era brunetă şi o chema Roşca. Doamna profesoară Florica Roşca… (Se opreşte stânjenit.)
LILI : Ce chestie…
(Pauză. Moment penibil.)
VANDA : (simţindu-se neglijată) Pompiţă…
POMPILIU : (enervat de faptul că bătrânele stau pe capul lui, explodează) Te-am rugat de o mie de ori să nu-mi mai spui aşa !
VANDA : (speriată) Da’ cum?
POMPILIU : Pom-pi-liu ! Clar?
VANDA : Pom-pi-liu…
CESONIA : (şi ea, neglijată) Florica Roşca nu era profesoara care a aruncat cu cretă în colegul tău şi te-a nimerit pe tine?
POMPILIU : Nu.
CESONIA : Eu aşa ţin minte. (Lui Lili.) A venit de la şcoală cu cămaşa plină de sânge. Vai de capul nostru. Am avut proces. A umblat doamna Roşca după noi un an de zile să ne roage. Dar tot am scos-o din învăţământ.
POMPILIU : Nu era Roşca, ţi-am mai spus. Nu înţeleg de ce te bagi? Las-o baltă.
LILI : Haideţi să mâncăm bomboane, vreţi? Pompiliu?
POMPILIU : Vreau.
VANDA : Şi noi. Nu-i aşa, Cesonia?
CESONIA : Cu plăcere.
(Lili deschide cutia.)
LILI : Uau !
CESONIA : Franţuzeşti.
POMPILIU : Elveţiene.
LILI : Serviţi, vă rog.
(Toţi patru mănâncă bomboane in tacere)
VANDA : Delicioase.
POMPILIU : (lui Lili) Poţi să îmi explici ceva?
LILI : Te rog.
POMPILIU : De ce stăteau mătuşile mele în genunchi?
VANDA : Da’ de ce nu ne întrebi pe noi, pui mic?
POMPILIU : Pompiliu !
VANDA : Pompiliu…
POMPILIU : Pentru că sunteţi mincinoase.
CESONIA : Noi, mincinoase?
POMPILIU : Sigur o să-mi turnaţi gogoşi. Mai bine o întreb pe Lili. (Lui Lili.) De ce stăteau în genunchi?
LILI : Mă implorau.
POMPILIU : Te implorau? Ce?
(Mătuşile au îngheţat.)
LILI : (forţează o pauză) Să te las în pace.
POMPILIU : Nu înţeleg.
LILI : Le-am spus că te plac şi dumnealor m-au rugat să te las în pace. Să dispar.
POMPILIU : De ce?
LILI : Pentru că nu te merit.
POMPILIU : Nu mă meriţi??!
LILI : Eu sunt o menajeră ordinară pe când tu…
POMPILIU : (mătuşilor) Aţi spus voi aşa ceva?
(Cele două bătrâne procesează greu.)
POMPILIU : Ce-aţi luat apă în gură?
VANDA : (a înţeles în sfârşit strategia lui Lili) Păi, chiar aşa, nu te merită.
POMPILIU : Voi aţi hotărât asta?
CESONIA : (se aruncă şi ea) Da, am hotărât.
POMPILIU : Cine a fost cu ideea?
VANDA : Ce importanţă are?
POMPILIU : Să ştiu cui să pun otravă în cafea.
CESONIA : De ce să pui otravă?
POMPILIU : Ca să moară cea cu ideea, evident.
CESONIA : Vrei să murim, nepoate?
POMPILIU : Da, vreau ! Pentru că m-am săturat de voi până peste cap… Ştiţi de când visez eu să scap de voi? Încă din şcoala primară… Încă de când mergeaţi toate trei să mă conduceţi la ore. Toate trei? La şedinţele cu părinţii. Toate trei? Ştiţi cum mă porecleau copiii? Treimătuşi. Pompiliu Treimătuşi ! Voi ştiţi când m-am simţit eu extraordinar de bine? În acele trei luni cînd aţi fost închise. Mă rugam în fiecare noapte să nu se mai termine minunea asta. Să rămâneţi în puşcărie mulţi-mulţi ani… Şi în fiecare noapte visam un balaur cu trei capete. La început nu pătrundeam semnificaţia visului, dar foarte repede am înţeles : voi eraţi balaurul cu trei capete. Dumnezeule, câte poante am inventat cu voi, de câte ori îmi venea să explodez în râs câmd stăteaţi toate trei în faţa mea la masă. Uneori nici măcar nu depuneam efort. Vă sincronizaţi perfect. Un cap vorbea, altul încuviinţa iar al treilea moţăia. Dacă, de exemplu, spuneam: „nu, nu mai vreau“, toate trei capete săltau sprâncenele şi făceau nişte ochi cât cepele. Iar pentru amuzamentul total, uneori cele trei guri scoteau un singur zgomot: „Cum???“
Cu timpul, coşmarul meu s-a complicat. Am devenit un fel de Sfântul Gheorghe. Harşti! si capul „Vanda“ se rostogolea pe podea. Harşti!, şi căpăţâna cu numărul doi, „Cesonia“ cădea la pământ. Dar nu ştiu cum se făcea că atunci când terminam cu toate trei, alte capete răsăreau la loc. Şi atunci ţipam şi mă trezeam. Iar voi stăteaţi deja deasupra mea: „Ce s-a întâmplat, Pompiţă?Ce-ai visat? Vrei o socată?“ Balaurul din vis stătea aplecat asupra mea. Coşmar în vis, coşmar în realitate.
Şi mâncărurile voastre! Biserica voastră, bucătăria unde v-aţi întrecut a prepara milioane de bucate, unele mai sofisticate decât altele. Trei savante ale gastronomiei şi un singur cobai.
Voi mai ţineţi minte că mă hrăneaţi in copilarie toate trei? Adică toate stăteaţi în faţa mea cu câte un linguroi. Şi niciodată nu aveaţi încredere una în alta.
– Vando, ai hrănit copilul?
– Da, Sonico.
– Nu te cred!
Şi mai mâncam o farfurie de nu ştiu ce griş cu lapte, cu miere, cu puţin măr dat prin răzătoare şi biscuite fărâmiţat mărunt.
Uitaţi-vă în ce s-a transformat cobaiul vostru. Cu toate plăcintele voastre, tonele de plăcinte pe care le-aţi băgat în trupul ăsta de hipopotam: Acesta e monumentul dragostei voastre. Vă place?
CESONIA : (plângând) Pompiliu…
POMPILIU : Nici un Pompiliu ! Din cauza voastră nu am nici un prieten. Pe prietenul meu din clasa a şaptea l-aţi bătut cu poşetele în cap. Colegii din facultate n-aveau voie să vină la mine că erau mojici. Luiza era ţărancă.
Unde-i licenţa minunatului vostru nepot? „Geniul calculatoarelor“ Pompiliu Munteanu de ce lucrează la o firmă prăpădită de inscripţionat CD-uri? O fi din cauză că pe mătuşa lui, madam Mirela, a împins-o naiba să bage o şpagă celui mai nepotrivit om din comisia de examinare? Rectorului? Fără s-o roage cineva? M-aţi nenorocit, voi nu înţelegeţi asta? Viata mea s-a dus pe copcă!
VANDA : Nu vorbi aşa. Viaţa noastră ai fost tu. Te-am ferit de toate relele pentru că te iubim. Poate am exagerat uneori dar am făcut-o din dragoste.
POMPILIU : N-am nevoie de dragostea voastră, clar? Acuma v-aţi legat şi de fata asta : aici voiam de fapt să ajung ! Cine v-a permis să-i spuneţi că nu mă merită? Pe cine nu merită? Pe un obez infect?
CESONIA : Nu eşti obez, eşti mai corpolent, aşa…
POMPILIU : Ba sunt un munte de slănină, nu te mai amăgi. Graţie pandişpanelor tale, lumea se uită la mine ca la urs.
CESONIA : (plânge) Nerecunoscătorule.
POMPILIU : Te rog frumos, scuteşte-mă de bocete. Fără şantaj sentimental, te rog !
(Cesonia merge la bucătărie. Vanda merge după ea.)
LILI : (după o pauză) Ele chiar te iubesc.
POMPILIU : Ştiu. De ce stăteau în genunchi?
LILI : Mă rugau să mai rămân.
POMPILIU : (pauză) Pleci?
LILI : Da, în Italia. La muncă.
POMPILIU : Nu-ţi convine menajeră?
LILI : Ai amintit la un moment dat de o fată – Luiza. Care-i povestea?
POMPILIU : A fost prietena mea. Nimic deosebit. Nu mi-ai răspuns la întrebare…
LILI : Povesteşte-mi despre Luiza.
POMPILIU : Ce să spun? Era şi ea supraponderală. I-am găsit adresa pe un site. I-a, scris şi…
LILI : E de aici?
POMPILIU : Nu, dintr-un orăşel la vreo 200 de kilometri de al nostru.
LILI : Interesant…
POMPILIU : Am corespondat vreo două luni pe Messenger şi într-o zi am plecat la ea. Şi am rămas.
LILI : Super. Şi cum arăta? Aşa cum s-a descris în mesaje?
POMPILIU : Bineînţeles că nu. Era mult mai grasă. Dar era foarte frumoasă. Avea nişte ochi mari şi blânzi ca de focă. Cânta la clarinet în fanfara oraşului.
LILI : Era muziciană?
POMPILIU : În timpul liber. De muncit, muncea la primărie ca secretară.
LILI : Ca în filme. A fost dragoste la prima vedere?
POMPILIU : E greu să vorbeşti despre dragoste în cazul nostru. Ştii, când merge un obez pe stradă, majoritatea oamenilor evită să caşte gura la el. Dar dacă trec doi grăsani, şi mai ales un el şi o ea, atunci spectacolul devine grotesc. Asta te complexează şi-ţi cenzurează sentimentele. Eu am avut întotdeauna un simţ acut al ridicolului dar cu Luiza a fost altfel. Mi se rupea de ce credea lumea din jur. Ne-am sărutat pe stradă chiar când ne-au huiduit. Am dansat la discoteci. Toţi făceau un cerc în jurul nostru şi băteau din palme, râdeau, îşi dădeau coate iar nouă nu ne păsa. Am rupt câteva scaune la unicul restaurant ca lumea din localitate, am făcut poze…
LILI : Aţi făcut şi sex?
POMPILIU : N-am reuşit. Eram prea timizi. Până să o facem au sosit cele trei graţii…
LILI : Senzaţional ! Pe bune?
POMPILIU : Da, m-au găsit. Au chemat pe cineva care s-a băgat în calculator, au găsit adresa şi au venit după mine.
LILI : Te-au împachetat şi te-au dus acasă.
POMPILIU : Exact.
LILI : Teribil. Şi Luiza?
POMPILIU : A murit. După două luni a făcut o operaţie. O chestie de ultimă oră, un fel de ştrangulare a stomacului, care nu prea reuşeşte. A murit pe masa de operaţii.
(Pauză.)
LILI : Ştiai că vin azi la voi?
POMPILIU : Mi-au spus ele.
LILI : Şi mi-ai cumpărat flori şi bomboane.
POMPILIU : Te enervează?
LILI : Nu, da’ nu înţeleg.
POMPILIU : Îmi placi…. Ştiu că n-am nici o şansă. Eşti prea tare pentru mine.
LILI : Le-am spus mătuşilor că te-am visat.
POMPILIU : Serios !?
LILI : Era haios visul. Parcă am sărit gardul la un teren de joacă şi am început să zburdăm pe-acolo. La un moment dat te-ai blocat în tobogan şi eu îmi făceam vânt şi te loveam cu picioarele să te desţepenesc…
POMPILIU : (râde) Nici în visul tău n-am scăpat de grăsime.
LILI : Oare ce fac doamnele la bucătărie? N-ar trebui să le ceri scuze?
POMPILIU : Mai târziu. Lasă-le să bocească, le trece. (Pauză.) Şi eu, bineînţeles, le iubesc. Ţin la mine enorm, ai văzut. Mama a murit când aveam şase ani. Atunci au murit şi ele. N-au avut viaţă personală. Şi-au sacrificat-o pentru mine. Eu cred că nu erau tefere la minte.
Tu ştii că Mirela n-a văzut niciodată marea? Am zis, anul ăsta o duc neapărat să vadă marea şi n-am apucat. Am fost o canalie. Le-am terorizat toată viaţa. Odată, eram toţi patru la un magazin de artizanat şi am văzut un tablou banal cu un cal pe o pajişte. Tot atunci, cineva l-a cumpărat. Ce mi-a venit ?. Am început să ţip că-l vreau. Mătuşile, când au vazut că nu mă liniştesc cu una cu două, au început să-l convingă pe „nenea“ care-l cumpărase, să mi-l vândă. Ăla a început să râdă apoi, văzând că treaba e serioasă, a zis o sumă mare. Să-l lăsăm în pace, probabil. Mătuşile s-au crucit. Eu, nu şi nu, vreau tabloul. S-au scociorât de bani. Ăla când vede că treaba-i pe bune se enervează şi plusează. Eu, urlu. „Nenea“ se face roşu ca racul, cred că l-am enervat la culme. Peste o oră stăteam toţi cinci la rând la ghişeu. Mătuşile mele au scos un purcoi de bani de la bancă şi mi-au cumpărat tabloul cu cal la care nici nu m-am mai uitat după aceea. Îmi crapă obrazul când îmi amintesc de momentele astea. Şi au fost multe. ..
(Pauză.)
LILI : Nu sunt tare pentru tine. Chiar nu te merit.
POMPILIU : De ce? Pentru că eşti menajeră?
LILI : Nu sunt menajeră.
POMPILIU : Nu înţeleg.
LILI : Nu sunt menajeră. Sunt prostituată.
POMPILIU : Poftim??
LILI : Sunt prostituată.
POMPILIU : Glumeşti?
LILI : Deloc. Mă prostituez. Pentru treaba asta am fost angajată.
POMPILIU : Anagajată? Mătuşile mele te-au angajat pentru…
LILI : Ele cred că fac un lucru bun…
POMPILIU : Stai puţin. Te-au angajat ca să ce?
LILI : Să mă culc cu tine.
POMPILIU : Şi… aţi făcut un contract, sau cum?
LILI : Calmează-te, Pompiliu, tu ai nevoie de o femeie cumsecade, nu ca mine…
POMPILIU : Dar sunt calm, ce dracu’ ! Vreau să ştiu… Stai ! Mirela ce făcea în debara?
LILI : S-a ascuns să spioneze… să asculte… nu ştiu, se temea probabil să nu ţi se întâmple ceva, ce ştiu eu…
POMPILIU : Tu ştiai că Mirela e în debara?
LILI : Da.
POMPILIU : Şi Vanda cu Cesonia?
LILI : Şi ele ştiau.
POMPILIU : A-a. Un scenariu genial. Felicitări ! Şi dacă nu… dacă n-ar fi murit în debaraua aia, ar fi auzit totul?
LILI : Da. Nu te enerva. Te rog. Ce avea sa auda ?
POMPILIU : Cum ai putut să accepţi să faci una ca asta?
LILI : Am fost plătită. Am făcut lucruri şi mai şi, nu-s umblată la biserică. Cu meseria mea…
POMPILIU : Fir-ar al dracului de viaţă ! Nu mai am ţigări.
LILI : Îţi dau eu. (Îi dă pachetul.)
POMPILIU : Nu fumez din astea. Mă duc să-mi cumpăr ţigări. (Iese trântind uşa.)
(Intră Vanda şi Cesonia speriate.)
VANDA : Unde s-a dus?
LILI : După ţigări. I s-au terminat ţigările.
CESONIA : Ţigări?
VANDA : Băiatul nostru nu fumează.
CESONIA : Ce i-ai spus?
LILI : Adevărul.
VANDA : Care adevăr? De ce?
LILI : Ca să mă urască,sa ma respinga.. N-aţi vrut asta? Am grăbit finalul.
VANDA : Iar a fugit de-acasă. Aşa face.
CESONIA : I-ai spus?
LILI : Totul. Că sunt o târfă, că m-aţi angajat, că Mirela s-a ascuns în debara.
CESONIA : (plesneşte din mâini) L-ai nenorocit!
LILI : (filosofic) Eu?
(Afară, în stradă, se aude un scrâşnet asurzitor de frâne, apoi o bufnitură teribilă. Peste câteva clipe se aud ţipete disperate.)
CESONIA : Ce-i asta? Ce se aude?
(Vanda iese la balcon. Se întoarce lividă ţinându-se de mobile.)
VANDA : Lili, aleargă până jos. Te ajungem şi noi din urmă.
(Lili iese în fugă.)
CESONIA : Ce-ai văzut? Ce-ai văzut? Ce-ai văzut?
VANDA : Pompiţă…
CESONIA : Nu! Mi-i rău! (Leşină.)

SFÂRŞITUL ACTULUI I

ACTUL II

Scena 1

Apartamentul familiei Munteanu, peste un an. Nu s-a schimbat nimic. Nici Pompiliu, aparent, nu s-a schimbat. Acum, instalează pe trepied o camera video. În cele din urmă îi dă drumul şi se aşează în fotoliu. Îşi şterge transpiraţia, tace o vreme.

POMPILIU : Mătuşă Vanda… (Pauză.) …Lili…Când o să vedeţi caseta asta, eu…Ce penibil… (Pauză.) O.K., nu mai contează! Deci, când o să vedeţi caseta asta, eu n-o să mai fiu in viaţă. Nu ştiu prea bine de ce fac chestia asta, dar am hotărât s-o fac. Am simţit că s-a terminat…Mătuşă Vanda, te rog să nu boceşti înainte de vreme, ascultă mai întâi ce am de spus şi după aia…De fapt, cum vrei…Îmi pare rău că fac pasul ăsta… (pauza.) Pe scurt, ce să zic? M-am săturat! Nu înţeleg de ce mai ard gazul pe aici. Nu văd sensul. Eu numesc asta „eşecul răsunător al biologiei” . Iar eu sunt exemplul cel mai relevant. Declinul speciei umane, ăsta sunt eu… Să-mi explice cineva, preotul, savantul, oricine pricepe ceva din treaba asta, încotro a luat-o corpul meu?? Ce vrea să însemne aceasta goană nebună a celulelor pentru a se înmulţi, a aduna grăsimi, glucide, lipide, ţesuturi şi alte căcaturi din astea??
Cine poate să-mi explice această beţie a caloriilor? Ce-i cu diavolul acesta care mă omoară înmulţindu-mă?… Uneori aud cum celulele mele clefăie! Cine mi-a montat în trupul meu monstrul care se cheamă stomac şi urlă neoprit? Cui dau eu satisfacţie punând pe mine câte un kilogram pe săptămână? Asta-i lucrarea Domnului? Nu!
(Pauză mare.)
Rahat. Ar trebui să şterg începutul ăsta teatral şi să va spun câteva chestii simple. Cum ar fi: adio, dragă mătuşă, să-mi păstrezi o amintire caldă şi vie, să-mi faceţi o înmormântare mişto, adio Lili, femeia visurilor mele, Grasu’-Contrabasu’ pleacă în eternitate… (Râde, după o pauză.)
Apropo de Grasu’ Contrabasu’, mătuşă Vanda, ai să afli acuma un secret…Şi las-o pe Lili să râdă cum îi place ei, bine? Aşadar, când mătuşile „criminale” au fost închise la pârnaie pentru molestarea colegului, pe mine m-au plasat unei prietene de-a lor. Madam Doina. Madam Doina avea două calităţi. Făcea prăjituri bestiale şi avea nişte sâni, ce sâni, nişte ţâţe uriaşe! Eram fascinat de munţii aceia pe care-i poseda madam Doina. Făcusem o obsesie: să-i văd goi. Am început s-o pândesc. Mă prefăceam că dorm, uitându-mă printre gene: doar-doar s-o dezbrăca. Ea a observat interesul meu şi a pornit la atac. Se apleca din spate, asupra mea, când îmi făceam temele şi mă atingea ca din greşeală cu clopotele fierbinţi. Când îmi punea farfuria la bucătărie – acelaşi joc: se apleca atât de tare că mă apuca sughiţul…
Într-o seară, madam Doina făcea baie. Şi o aud la un moment dat: Pompilică, mamă, te superi dacă te rog ceva? Eu, într-o secundă am fost la uşă. Spuneţi, doamnă. Vrei să mă speli pe spate, te rog? Am dat în bâlbâială. Păi, sigur. Da’ facem aşa: stingem lumina, că e ruşine, mamă, şi mă speli pe întuneric, bine? Îhî! Sting lumina, ea îmi deschide şi intru în baia plină cu aburi. În câteva clipe frecam de zor cu buretele. Aşa, mamă, foarte bine, mai dă, aşa…Eram aproape de leşin. Îmi încordam privirea să văd ceva – beznă. Atunci am început să bâjbâi cu mâinile. Ei, da’ ce faci, geme doamna, lasă că pe piept mă spăl şi singură, mamă, tu freacă-mi spinarea…
După vreo zece minute am ieşit din baie mai mult mort decât viu. Cred că am făcut febră instantaneu…
Toată noaptea aia am avut un singur vis. Căutam disperat prin întuneric cu mâinile întrerupătorul. Culmea era că, atunci când îl găseam şi aprindeam lumina – în cadă nu mai era nimeni… (Pauză.)
Lili, râzi? Ştiu că mătuşa Vanda e îngrozită. (Ascultă, de parcă i-ar auzi întrebarea Vandei.) Nu v-am zis pentru că aveam şi eu, în sfârşit, un secret. Şi ce secret! (Pauză.)
O.K., nu mai povestesc. Dar să ştii că mi-a părut rău că aţi ieşit aşa repede din puşcărie.. Am obosit … Am obosit să mă car pe mine însumi prin viaţă. Sunt un monstru cu creier. Ştiţi ce mă enervează mai mult? Băncile. Astea noi , care au apărut peste tot şi au sticlă mată la geamuri . Când trec şi mă oglindesc în ele îmi vine să scot bolovani din caldarâm şi să le fac ţăndări. Astea-s visele mele. Visez că sparg vitrine, că îl ştrangulez pe puştiul care zbiera deunăzi în parc: Păzea, a fugit hipopotamul de la grădina zoologică! Visez că mă trezesc dimineaţa şi am doar 80 de kilograme…Dar cel mai des te visez pe tine, Lili… (Pauză.) Nu ştiu dacă ţi-a povestit mătuşa Vanda. După accident, am fost internat la spitalul de nebuni pentru că mă lovisem rău la cap. Imaginează-ţi personajul. Un gras diliu care se plimbă prin curtea spitalului printre alţi dilimani. Nu-ţi povestesc cum se năpusteau brutele de infirmieri să mă imobilizeze, iar asistenta îmi făcea injecţia direct prin pantaloni. Doctorul, care mă trata, era mai nebun decât toţi pacienţii lui la un loc. Avea o metodă de reabilitare, chipurile, foarte tare. Făceam filme. Cum adică?! Mergeam la el în cabinet şi ne punea să facem scenarii de filme. Uite, Pompiliu, închipuie-ţi că ţi se dă o sumă de bani să faci un film. Ce film ai face tu? O metodă tâmpită de a testa starea psihologică a bolnavului, presupun… Un coleg de salon, Norocel Armaşu, un maniac-depresiv, avea nişte scenarii super, în care juca el şi Sharon Stone. Norocel s-a blocat în lift cu Sharon… Norocel a rămas suspendat în carusel în parcul de distracţii cu Sharon Stone… Vaporul s-a scufundat în naufragiu şi Norocel cu Stone trăiesc pe o insulă nepopulată… Ruşii au dat o bombă atomică iar Norocel şi Sharon Stone au rămas singuri pe planetă… Şi toate filmele lui se terminau cu o partidă nebună de sex între Norocel şi Sharon Stone…
Eu aveam un singur scenariu. În filmul meu apăreai tu, Lili. Frumoasă şi misterioasă. Te apropiai de mine şi-ţi ridicai bluza aşa cum ai făcut-o atunci, ţii minte?… Aici fantezia mea seca şi domnul doctor trântea nervos pixul… Iar? Ce, iar? Păi, bine, Pompiliu, îmi povesteşti scenariul ăsta a douăzecea oară? Da’ care-i treaba? Dacă numai pe ăsta îl am în cap, ce să fac? Chiar nu vrei să faci alt film? Nu, doctore! Fă alt film, Pompiliu, te rog eu!…Aş vrea să fac un film despre cum mă cac eu în terapia matale prin cinema. Ce idiotenie! Credeţi că nu m-am prins? Vreţi să iscodiţi. Ne studiaţi ca pe şobolani adicătelea facem film, dragă. Ş-apoi mă văd băgat în disertaţia ta de rahat „Despre terapia prin film. O metodă avangardistă”. Fuck you!.. Ieşi afară, pacient! Şi iar îmi trânteau tranchilizante direct prin blugi. I-am cerut de câteva ori să mă lase să plec acasă pentru că îmi revenisem complet din damblageală, simţeam eu că sunt O.K.
Nenea Freud ăsta: că nu, că să mă mai ţină. Atunci am luat frumuşel blugii pătaţi de sânge şi i-am trimis colet la Ministerul Sănătăţii. Mamă, ce scandal a fost, să-ţi povestească Vanda. L-au zburat din funcţie, iar eu m-am întors, în fine, acasă…
Filmul ăla, însă, care de fapt e un vis, îl văd în fiecare noapte…. (Pauză.) E noaptea de după operaţia la cap. Eu, aud paşi pe hol, deschid ochii…inima îmi bate foarte tare. Tu apari în chip de Maria-Magdalena. Vii, te aşezi pe marginea patului, îmi scoţi tuburile din nas, din gură, mă iei de mână şi ieşim pe o uşă luminată orbitor. Ajungem într-o încăpere ciudată, toţi pereţii sunt pardosiţi cu oglinzi. Mă uit în jur, văd că am slăbit enorm. Am vreo 80 de kilograme. Tu stai în faţa mea şi îţi scoţi bluza. Sânii tăi luminează…Eu întind mâinile şi, deodată: Pompiii-liu! Aud vocile mătuşilor care se tânguie ca nişte măicuţe în strană: Pom-piii-liuuu!…
Şi mă trezesc îngrozit… (Pauză.)
Nu vreau să te sensibilizez, dar îmi vine să plâng. Sincer, în ultimul timp, după ce m-am întors de la balamuc, am început să plâng ca o muiere. Plâng din orice motiv, la tot pasul. Ieri noapte mă plimbam prin parc şi a văzut o fază foarte naşpa. Un puşti de vreo zece ani, foarte gras, alerga prin întuneric cu limba scoasă. Tatăl lui stătea în capătul aleii cu un mobil în mână şi îl cronometra.
– Hai, încă o tură, Vlăduţ, hai, tată! ..
Îl scotea noaptea în parc să alerge, îi era ruşine cu propriul fiu… M-am aşezat pe o bancă şi am plâns…
Mătuşile mele nu se ruşinau cu mine. Mă cărau cu ele pe la tot felul de sindrofii. Se lăudau cu mine, mă puneau să recit poezii. Rudele se uitau năucite la fălcile mele, fereau mâncarea din faţa mea, nu-şi lăsau plozii fără supraveghere de teamă să nu-i strivesc. Mie mi se rupea, pentru că Mirela, Cesonia şi Vanda erau fanele mele înfocate. Nimic nu le deranja. Eu eram regele. Orice făcea Grasu’ Contrabasu’, stârnea doar aplauze din partea lor. Eram un cvartet perfect. Trei viori şi un contrabas. (Râde, apoi tace un timp.)
…Mă sâcâie o singură întrebare la care aş fi vrut să-mi răspunzi…Dacă nu eram atât de gras, te îndrăgosteai de mine? Asta aş fi vrut să te întreb, dar acum, ce să-i faci, e tardiv…Nu te uita aşa la mine, ştiu că te uiţi cu milă. Toţi dracii mei, de la mila asta vin. Tocmai de aia o fac – nu mai suport mila. Problema e că n-o să aflu dacă ai venit cu Vanda sau nu. Nici nu ştiu cu ce ar putea să te mai ademenească Vanda de data asta. Sau să te şantajeze. Când mi-a dat telefon şi mi-a zis că-i la Verona, am crezut că înnebunesc. Cum adică eşti la Verona? Eu te caut pe aici de două zile cu poliţia, am fost la spitale, la toate morgile…Da, sunt la Verona şi am să ţi-o aduc pe Lili, aşteaptă-ne! Am turbat pe loc. E jenant, mătuşico, e înjositor!..Vanda; caută să mănânci la timp şi nu uita aragazul aprins…
Scuze că ne-am băgat în viaţa ta ca nişte insecte sâcâitoare. Îmi imaginez ce faţă ai făcut când ai văzut-o pe Vanda. Cum s-a întâmplat? Ce-a zis? Colegele tale, ce-au spus? Aş da mult să văd scena asta. (O imită pe Vanda.) Lili, hai acasă, că Pompiliu a dat în marasm! (Râde.) Sau ai râs până ai făcut pipi pe tine? (După o pauză.) Ce ironie! Să faci prostituţie în oraşul lui Romeo şi al Julietei. Foarte tare. (Pauză.) Scuză-mă…
Mătuşă Vanda, eşti la bucătărie sau te uiţi la mine? Dacă eşti aici, ascultă-mă. Meriţi toată admiraţia! Cum ai putut să-mi faci aşa ceva? Te rog acum, în clipa asta, spune-i lui Lili că n-a fost ideea mea. Eu tac două minute. Spune-i lui Lili că nu eu te-am trimis în Italia, da? Te rog, pentru mine e important. (Tace două minute.) Mulţumesc. Acum trebuie să închid un pic, mă duc la baie.
(Închide camera video şi iese la baie. Intră Cesonia şi Mirela şi se aşează pe canapea. Peste un timp se întoarce Pompiliu, le vede, dar nu se miră aproape deloc de apariţia lor. Ba chiar se enervează.)
POMPILIU : Zbang! Iar?
CESONIA : Ce-ţi trece prin cap, nepoate?
MIRELA : Vrei să mori? De ce, Pompiţă?
POMPILIU : Ce v-am rugat eu ultima oară?
MIRELA : Ce?
POMPILIU : V-am rugat să mă lăsaţi în pace! Vi s-a năzărit! Clar? Nu vreau nimic.
CESONIA : De ce vrei să-ţi pui capăt zilelor?
POMPILIU : Nu vreau să vorbesc despre asta!
MIRELA : Nu-ţi permitem.
POMPILIU : Ce-o să-mi faceţi? O să mă legaţi în cămaşă de forţă ca la ospiciu?
MIRELA : Pompi, să nu ţipi, ştii că-ţi face rau .
POMPILIU : Ce vreţi voi de la mine? De ce cotrobăiţi prin viaţa mea ca prin propriul dulap? Nici acum, după ce aţi devenit oale şi ulcele, nu vreţi să mă lăsaţi naibii în pace?
CESONIA : Chiar dacă suntem oale şi ulcele, tot mătuşile tale rămânem. Eşti bolnăvior, nepoate…
POMPILIU : Nu sunt! M-am lovit puţin la cap, am avut un timp creierii zdruncinaţi, tâmpiţii ăia de la spital mi-au administrat o căruţa de medicamente şi gata, sunt o.k.!
MIRELA : Pompiţă…
POMPILIU : Nu vreau să aud nimic! Nu sunt nebun, e clar? Nu mă cred Napoleon. Nu-mi cresc cactuşi în cap. Nu-mi mănânc fecalele, nu văd prin pereţi, nu cânt cucu în zarzăr…
CESONIA : Nu vrei să te sinucizi…
POMPILIU : (după o pauză, încurcat) Nu vreau, e o glumă…
MIRELA : Atunci distruge filmul.
CESONIA : Ai mâncat azi ceva?
POMPILIU : Nu doresc să mai fac conversaţii! Nu vreau să mai veniţi. E aproape un an de când mă terorizaţi cu vizitele voastre.
CESONIA : Ne e dor, asta-i tot.
POMPILIU : Dar nu e normal!
MIRELA : Cine zice asta?
POMPILIU : Of, cine să zică,.. ştiinţa, medicina, na!
CESONIA : Ne urăşti?
POMPILIU : Nu începe cu din astea, te rog.
MIRELA : Tu ai nevoie de dragostea noastră, Pompilică…
POMPILIU : Mulţumesc foarte mult, şi eu v-am iubit foarte, o ştiţi asta, dar acum, ce să zic, am mai zis, nu-i normal, sunteţi strigoi. sau pricolici, sau cum se mai zice în folclor?
CESONIA : (cu reproş) Aşa ne vezi tu pe noi, strigoi?
POMPILIU : (disperat) Dar ce sunteţi? Apariţii diafane? Nu înţelegeţi că mă sperii? Prezenţa voastră aici arată că sunt încă nebun. Că am vedenii, văd morţi. Vreţi să mă înfunde din nou la balamuc?
MIRELA : Dar nimeni nu ştie asta, iubitule.
POMPILIU : Eu ştiu, şi e de ajuns. (După o pauză, dă a lehamite din mână.) În fine. Ce vreţi?
CESONIA : Să mai stăm cu tine. Să ne povesteşti.
MIRELA : Unde-i Vanda? Data trecută când am fost erai îngrijorat de dispariţia ei.
POMPILIU : Am găsit-o, curând apare. A fost în Italia după Lili.
MIRELA : Vai de mine, de ce?
POMPILIU : Păi s-o aducă aici ca să-mi treacă melancolia. Zice că aşa o să-mi revin – cu Lili. O să-mi revin din damblageală.
MIRELA : (indignată) Nu, că şi Vanda asta..
CESONIA : Las-o, ştie ea ce face..
MIRELA : Da’ce face, mă rog?! Nu mai scăpăm odată? Ea a fost cu ideea, ţii minte? Lili asta ne-a băgat în mormânt.
CESONIA : Înainte să te bage în mormânt, te-ai băgat tu în debara…
MIRELA : Ei da, m-am băgat, şi? Da’ voi? Aţi fugit şi l-aţi lăsat singur cu stricata aia.
POMPILIU : Apropo, cum ţi-a venit ideea?
MIRELA : Ce mare idee? Am vrut să te protejez.
POMPILIU : Să mă protejezi? Din debara?
MIRELA : Păi nu…, nu ştiu, am simţit nevoia să fiu pe aproape, să-ţi sar în ajutor.
CESONIA : Şi cum ai fi facut-o? Săreai cu făcăleţul? Îi stropeai cu apă? O snopeai pe stricată?
MIRELA : Ce te tot legi de povestea cu debaraua?
CESONIA : Nu mă leg.
MIRELA : Ba te legi. Tu şi cu Vanda, toată viaţa m-aţi crezut o proastă. M-aţi băgat în faţă când era nevoie de-o proastă. Cine a zis asta? Mirela. Cine a propus asta? Mirela, nu noi. Eu o păţeam, iar voi chicoteaţi viclean. Cine să-l roage pe tata să mai rămânem o noapte în tabără? Mirela, că ştie cum să-l ia… Alo, tati, putem să mai rămânem? Sigur, căpriţele mele, dar numai Sonica şi Lavanda, Mireluţa – acasă, că eşti încă minoră.
CESONIA : Să mor dacă ţin minte ceva.
MIRELA : Tabăra de tineret, când ne-am întâlnit cu delegaţia cubaneză.
CESONIA : Aha , mi-am amintit… Stai, cum îl chema? Pe prietenul tău?
MIRELA : (jenată) Lasă …
CESONIA : Jorje Esteban Ramon, mi-am amintit. Şi cum mai cânta „La Paloma”!…
(Amândouă încep să cânte încetişor „La Paloma”.)
POMPILIU : (le întrerupe) Mai staţi mult?
CESONIA : Nu, dacă ne promiţi ceva.
POMPILIU : Nu promit nimic.
CESONIA : Atunci nu plecăm.
POMPILIU : Treaba voastră. (Porneşte camera video.) M-am întors. Şi le-am găsit pe Cesonia şi Mirela stând pe canapea. Mătuşă Vanda, nu te speria. Surorile tale mă vizitează des în ultima vreme. Cu siguranţă n-o să le vedeţi, dar ele sunt aici. Uite, aici stă Cesonia şi aici Mirela. (Către cele două mătuşi.) Ce faceţi, nu salutaţi? (Cesonia şi Mirela salută din cap.) Acum v-au salutat, au dat din cap. (Către Cesonia şi Mirela.) Nu spuneţi bună ziua?
CESONIA : Bună ziua.
MIRELA : Bună ziua.
POMPILIU : Nu le auziţi, nu-i aşa? Au spus „bună ziua”. Astăzi, Cesonia şi Mirela au venit s-o vadă pe Lili.
MIRELA : Nu-i adevărat, nu ne interesează. Am venit pentru altceva.
POMPILIU : (către cameră) Mirela zice că au venit pentru altceva. Pentru ce-aţi venit?
CESONIA : (şoptind) Ştii foarte bine pentru ce…
POMPILIU : Mătuşă Sonia, nu te feri, oricum nu te vezi şi nu te auzi. Vorbeşte clar.
CESONIA : Am venit să…să nu faci vreo prostie, Pompiţă…
POMPILIU : (către cameră) Au venit să nu fac eu vreo prostie, zice Cesonia. (pauză.) Dar parcă sinuciderea în cazul meu e o prostie? Nu, nu, hai să raţionăm. Ştiu că e păcat, că trebuie să-ţi duci crucea, bla-bla-bla şi tra-la-la. Omul, se spune în cărţile deştepte, este cea mai desăvârşită operă a lui Dumnezeu! Pentru că l-a creat după chipul şi asemănarea lui.
Şi acum uitaţi-vă la mine.
Pam-pam-pa-pam!
Deci, ce vedeţi acuma este o creaţie desăvârşită a lui Dumnezeu. Deci aşa arată Dumnezeu? Ce idee, vă întreb, are El cu mine? Ce mesaj sunt eu? Ce vrea să demonstreze El cu mormanul ăsta de slănină care sunt eu? Cui vrea El să bată obrazul? Ce jertfă trebuie să aduc eu pentru ca divinitatea să mă lase în pace, să nu-mi mai încarce osânză cu toptanul? Ce-i asta, oameni buni? Ştiţi ce cred eu? Că bunul nostru Dumnezeu mai dă totuşi şi rateuri…
Nu, frumosul bătrânel cu barbă albă, care meştereşte omuleţi din plastilină vie n-are de ce să se supere. Ba din contră, se va bucura că m-am autoeliminat.
Acesta este sfatul meu pentru graşi şi grăsane. Autoeliminaţi-vă! Ce să faceţi voi pe planeta asta numită Hollywood?
Cine nu arată ca George Clooney sau ca Lucy Liu, n-are decât să se spânzure.
Cine-i mai gras decât Brad Pitt să-şi bage gheara în gât, cine-i mai urâtă decât Angelina Jolie, să-şi taie venele.
Cine are mai mult de şaizeci de kilograme, să se prezinte la secţia de poliţie pentru a fi împuşcat. Cetăţeni, nu permiteţi graşilor să se plimbe în voie printre noi! Ţara are nevoie de săpun! Pam-pam!
(Pauză.)
MIRELA : Ce frumos vorbeşti tu, Pompiţă…
CESONIA : De Dumnezeu însă degeaba te legi…
POMPILIU : (vorbeşte spre camera video) Cesonia zice să nu mă leg… De ce, mătuşă Cesonia? Sau o să mă trimită în iad? Apropo, fiindcă veni vorba: cum e în iad? Sau în rai? Voi unde sunteţi?
MIRELA : Tu ce crezi?
POMPILIU : Eu presupun că sunteţi în rai. Ce nasoale aţi făcut voi pe lumea asta? Chestia cu îndoparea mea nu cred că-i o infracţiune aşa de mare. Haide, spuneţi, cine v-a primit, sfântul Petru? E adevărat că stă la poarta raiului cu un registru, cu bune şi rele săvârşite pe pământ, în mână, şi pune întrebări de genul: ai mâncat de frupt, fiica mea? (Râde.) Cum a fost? Ce v-a întrebat?
CESONIA : Nu fi curios în privinţa asta.
POMPILIU : (către cameră) În ruptul capului nu vor să răspundă la întrebările astea. Brusc devin secretoase şi tac chitic. Bănuiesc că nu-i fain acolo, dacă ar fi, mi-ar spune. (Către mătuşi.) Spuneţi-mi, e mişto sau nu? Daţi doar din cap, dacă n-aveţi voie să vorbiţi.
(Mătuşile se ridică de pe canapea vizibil îndurerate.)
MIRELA : Trebuie să plecăm acum.
CESONIA : Te iubim, nepoate. Ai grijă de sora noastră, că-i bătrână şi ea, săraca…
(Cele două mătuşi dispar.)
POMPILIU : Au dispărut. Aşa îmi fac tot timpul. Vin, stau cât stau şi pleacă. Prima oară au venit la spital, acum un an. „Bună, Pompiţă”. Mi-au clănţănit dinţii o zi întreagă. După, m-am obişnuit. Ştiu, ştiu ce credeţi…Nu contează (Pauză mare.) În fine, ce urmează? Păi…gestul final. Gestul final? N-o să-l vedeţi…Mi-am amintit de o istorie care s-a întâmplat acum cincisprezece ani. Eram student şi am fost trimis cu încă vreo trei colegi într-un judeţ să punem la punct o reţea de calculatoare. Un fel de practică de producţie. A fost foarte mişto; veneau ţăranii să-i învăţăm să lucreze pe calculator. De comă! Într-o seară mă întorceam de la treabă şi am trecut pe lângă o brutărie. Dumnezeule, şi m-a izbit în nări aroma aceia de pâine coaptă! Atât de puternică şi ademenitoare, că m-a apucat ameţeala. Eram ca rechinul care a simţit mirosul de sânge. Cred că omoram pe cineva pentru o coajă de pâine coaptă. Am văzut poarta întredeschisă şi am intrat. Aveam gura plină de salivă şi înghiţeam în sec. Imediat, cum am intrat, au sărit nişte dulăi la mine, noroc că au venit paznicii, o femeie şi un bărbat.
Care-i baiu’, şefu’? , m-a întrebat bărbatul. Avea o bâtă în mână.
Daţi-mi o bucată de pâine.
S-au uitat lung la mine, apoi femeia a oftat din rărunchi, cu milă, a intrat în fabrică şi mi-a adus o franzelă fierbinte.
Nu cred că am apucat să le mulţumesc. Am înşfăcat franzela şi am plecat muşcând ca un lup din ea.
Femeia chicotea înfundat, iar pe bărbat l-am auzit zicând: „Eu, să ajung aşa de gras, m-aş spânzura.”
(Pauză.)
N-am găsit un loc în toată casa unde aş putea să agăţ funia. La greutatea mea…
(Sună interfonul.)
Sună cineva la interfon. O clipă.
(Iese, apasă „vorbiţi” la interfon.)
Cine e?
(O voce de bărbat: „Pizza”.)
Poftiţi.
(Vine la camera video)
Uitasem. Ca în filmele americane. Ultima dorinţă a condamnatului. Mi-am comandat o pizza. Ultima pizza. Cum aş fi putut să închei altfel nostimada asta de viata? Tocmai eu. Cu o masă bună, normal. Mănânc, şi după aia – aleluia. Vi se pare de prost gust? Mie, nu.
(Sună soneria.)
A ajuns.
(Se duce pe hol şi se întoarce cu o pizza la cutie, o desface, ia o felie şi începe să mănânce.)
Apropo, voi ce epitaf aţi vrea să-mi puneţi pe mormânt? „Pompiliu Vornicu, 1967- 2006. Dormi liniştit, nu te vom uita niciodată”? Sau: „Ai plecat pentru totdeauna şi ai lăsat în sufletele noastre un gol uriaş, Pompiţă. Regretele noastre n-au margini.”
Banal.
Eu aş propune ceva de genul: Trecătorule, opreşte-te! Aici odihneşte robul lui Dumnezeu, Grasu’Contrabasu’, un ciudat, crescut şi educat de trei mătuşi, absolvent fără licenţă a facultăţii de electronică. Viaţa lui a fost un fâs. Circulă, trecătorule – nimic interesant pe aici…
(Continuă să mănânce, sună telefonul. Pompiliu ridică receptorul fără prea multă tragere de inimă.)
Alo, da. Cine-i? (Stupefacţie.) Lili? Ce s-a întâmplat? Poftim? Cum? Unde eşti ? Nu înţeleg? Vanda , arestată ???
(Lumina se stinge încet.)

Scena 2

POMPILIU şi LILI stau la masa de praznic, după înmormântarea Vandei. Pe masă mai sunt puse trei tacâmuri…
O pauză lungă…

LILI : (sub impresia celor povestite mai devreme de Pompiliu) Aş râde dacă n-as fi speriată…
POMPILIU : De ce să fii speriata?
LILI : Păi… nu ştiu, e aşa… prea sinistru.
POMPILIU : Nu-i chiar sinistru, m-am obişnuit. Altceva e că uneori mă înfurii la culme, dar asta se întâmplă rar.
LILI : Ţi-e dor de ele?
POMPILIU : Nu cred. De ce să-mi fie dor? De baclavale lor? Sau poate de piroşte?
LILI : N-am auzit de piroşte, ce-s alea?
POMPILIU : Un fel de colţunaşi ruseşti. Mătuşile le făceau trăsnet.
LILI : Şi când… apar?
POMPILIU : Nu au un grafic. Vin când le căşunează.
LILI : Bine, nu mă pricep prea mult la chestii din astea, dar bănuiesc că e ceva legat de capul tău. Tu le chemi.
POMPILIU : Ce vrei să spui?
LILI : Nu ştiu, ai o străfulgerare, ceva, care le face să apară în imaginaţia ta. E o hologramă, sau ce?
POMPILIU : Hologramă? Nu ţi-am spus că sunt foarte concrete? Le simt chiar strângerea de mâna, buzele pe frunte…
LILI : Brrr!
POMPILIU : Se supără când nu le pun şi lor mâncare în farfurii. Mă ceartă dacă simt fumul de ţigară în casă. Adică sunt extreme de reale .
LILI : Şi cum se întâmplă ?
POMPILIU : Simplu, mă trezesc cu ele în faţa mea.
LILI : Aici?
POMPILIU : Peste tot. Odată au apărut şi pe bancheta din spate a taxiului. De fapt, asta mă şi enervează. Când vin acasă e bine. Dar când apar de pildă la cârciumă, e penibil. Încerc să le evit, nu răspund la întrebări, dar parcă poţi să te pui cu ele. Până la urmă cedez şi încep conversaţia. De fapt ciondăneala… Ei, şi acum imaginează-ţi clienţii din jur care văd un grăsan certându-se cu aerul. Apoi, invariabilul comentariu: „Sărmanul e dus cu pluta…”
(Pauză.)
LILI : …Nu au dreptate?
POMPILIU : Au, dar la început mă supăram „Ce vă uitaţi aşa ? Ce vă miră ? Stau de vorbă cu mătuşile mele.” Şi în clipa următoare se face în jurul meu pustiu. La un restaurant s-a apropiat patronul : „Vă rog să părăsiţi localul, speriaţi clienţii.” „Îi sperii eu ?” „Da, vorbiţi la pereţi cu glas tare”. Cesonia şi Mirela s-au supărat foc, vroiau răzbunare. Abia le-am potolit.
LILI : Ce discutaţi?
POMPILIU : De toate. Le spun ce s-a mai întâmplat în lume. Dacă suntem acasă se uită la telenovele sau deapănă amintiri. Au o memorie, mă sperie…
LILI : Dar de ce nu vin şi alţii? Mama ta, de exemplu…
POMPILIU : Le-am întrebat. Au zis că de fapt eu nu vreau s-o văd. Dacă aş vrea…
LILI : M-am prins. Vezi, ce spuneam şi eu. Totul vine din creierul tău, tu le chemi…
POMPILIU : Probabil…
LILI : Trebuie să te vindeci de nebunia asta. Nu le mai… cum se zice?… invoca. Morţi cu morţi şi vii cu vii, ce Dumnezeu. Nu sunt psihiatru, dar simt că asta îţi face rău, simt eu asta…
POMPILIU : Ce rău să-mi facă, oricum sunt nebun cu adeverinţă. Am şi pensie.
LILI : N-am să-ţi plâng de milă să ştii…
POMPILIU : Nici nu vreau, nu cerşesc…
LILI : Hai să vorbim despre altceva. În afara de episoadele cu mătuşile, cum te mai simţi?
POMPILIU : De cacao, normal. Anul ăsta am stat mai mult pe la balamuc, nu ţi-a zis Vanda?
LILI : A fost urit?
POMPILIU : Vanda povestea că într-o noapte am ieşit gol-puşcă în faţa blocului. M-au găsit vecinii culegând melci şi lipindu-i de piele. „Ce faci aici, Pompiţă?” „îmi pun lipitori să-mi sugă sângele rău”…(Râde.) Eu nu-mi amintesc nimic…
LILI : Şi a chemat „Salvarea”.
POMPILIU : S-a speriat, biata de ea…
(Pauză.)
LILI : Finalmente, am cam zbârcit-o cu Vanda dar îţi promit că mă întorc în Italia şi o aranjez pe cretina aia nenorocită.
POMPILIU : Te întorci în Italia?
LILI : Altceva ce să fac? Viaţa-i grea…
POMPILIU : Ia-mă şi pe mine.
LILI : Glumeşti?
POMPILIU : Îmi găsesc şi eu ceva de muncă, cu calculatoarele…
LILI : Alta acum…
POMPILIU : Vreau să fiu aproape de tine…
LILI : Pompi, iar începem? Nu mai insista…
POMPILIU : N-am să te sufoc, promit. Îmi vad de treaba mea, ne mai vedem din când în când…
LILI : (ironică) Vizităm muzee…
POMPILIU : Şi asta, de ce nu? Mergem să vedem balconul Julietei… Ai fost?
LILI : N-am avut când. Şi nici nu cred în basmele astea… Pierdere de vreme…
POMPILIU : Nu crezi în dragoste?
LILI : Sunt prostituată, ai uitat?
POMPILIU : Şi ce dacă? Îmi pun căşti în urechi…
LILI : Pompi, nu-i de glumit cu asta…
POMPILIU : Nu glumesc. Nu mă lăsa aici, sunt varză, vezi şi tu…
LILI : Prostii. Ce treabă am eu…( cu naduf) Nu se mai termina odată povestea asta… Dracul m-a împins să vin atuncea la voi…
POMPILIU : De ce nu vrei să mă iei în Italia? Ţi-e ruşine cu mine?
LILI : Nu, omule. Dar cum o să fie? Ce, stai cu mine?
POMPILIU : Promit să fiu discret. N-am să fiu gelos, am să stau în banca mea. Pis-pis, şi eu pe-acolo…
LILI : De ce vrei tu să faci asta?
POMPILIU : Pentru că… te iubesc. Să nu râzi.
LILI : N-am de ce. Să admitem că mergi cu mine… Să zicem ca ai să fii discret, cum spui tu. Dar eu?
POMPILIU: Ce-i cu tine?
LILI : Cum o să mă simt eu? Ce-ai să fii tu acolo pentru mine? Soţ, frate, amant?
POMPILIU : Peşte…
LILI : Încerci să mă jigneşti?
POMPILIU : Scuze, glumeam.
LILI : Pompiliu, viaţa nu e circ, trezeşte-te. Când îţi spun că sunt prostituata chiar aşa e, nu-i bla-bla. În fiecare noapte chiar mă regulez cu diverşi indivizi, unul mai greţos decât altul, şi care îmi cer felurite chestii. Unul, să miaun ca pisica, altul să-l frig cu ţigara…
POMPILIU : Dacă vrei să mi se facă scârbă, n-ai să reuşeşti… Merg în Italia…
LILI : Grasu-Contrabasu’ mă enervezi!
POMPILIU :(surâde) Ţi-ai amintit?
LILI : Nu uiţi aşa ceva.
POMPILIU : Mai ales faza cu Mirela în debara…
LILI : Am fost o piază rea pentru mătuşile tale.
POMPILIU : Nu te condamn…Ce-mi pare rău că în ultimii ani s-au întâmplat atâtea faze penibile în casa asta şi tu le-ai prins pe toate.
LILI : Aşa sunt eu mereu, pic în istorii haioase.
Uneori am senzaţia că trăiesc într-un vis tâmpit. Simt că sunt într-un vis, aş vrea să mă trezesc, dar ceva mă ţine, vreau să văd ce mi se va întâmpla mai departe în visul ăsta. Şi amânarea, mă distruge.
POMPILIU : Dar dacă te-ai trezi?
LILI : Aş vrea să mă trezesc în ziua când mă întorceam de la şcoală. Aveam o rochie albă vaporoasă, tocmai avusesem balul de absolvire a clasei a opta. Mama m-a rugat să trec pe la sora ei, trebuia să-mi dea aia ceva. Mătuşa nu era acasă, însă soţul ei, unchiul Benone, m-a primit foarte frumos… Mi-a rupt rochia, m-a dat cu capul de aragaz, l-am muşcat de mâini şi de penis, am ţâşnit la balcon şi am sărit în gol… La proces, sora mamei a declarat că eu m-am dat la bărbat-su,n că pe el demult nu-l mai interesează femeile pentru ca-i impotent. .. Atunci de la balcon am plonjat direct în visul ăsta urât. Vreau să mă trezesc în ziua aia şi să nu mai trec pe la mătuşa. Sunt sigură că aş fi avut o altă viaţă.
POMPILIU : Ce viaţă?
LILI : Rămâneam în orăşelul meu, terminam liceul, mă măritam cu un băiat ca lumea, trânteam o casă de copii şi nu făceam trotuarul în Italia… Mămica mea, femeie ruşinoasă, m-a expediat după proces la liceul-internat de aici, unde domnii profesori se uitau, la noi, la fete, ca la nişte fleici. Profesorul de sport ne verifica dacă eram pe ciclu, simplu – cu mâna. Doamna profesoara de româna ne lua câte pe una s-o ajutăm la curăţenie acasă, apoi ne ruga să-l masăm pe taică-su, un moş aproape mort dar care îşi ţuguia buzele infecte şi cârâia: „Ţucă-mă, putoare mică”… După ce am terminat liceul ne-au aruncat pur şi simplu în stradă, ca pe nişte măsele stricate. Acasă n-am vrut să mă întorc, noroc că am dat peste o basarabeancă şi m-a învăţat ce şi cum…
POMPILIU : Cred că am un loc naşpa în coşmarul tău?
LILI : Nu, stai liniştit. Eşti o pagină mai specială, aş putea spune romantică, dar şi comică în acelaşi timp.
POMPILIU : Tu chiar n-ai iubit pe nimeni?
LILI : Crezi că-s de piatră?
POMPILIU : Nu cred, dar văd că bărbaţii în visul tău nu apar prea pozitivi.
LILI : Îl chema Iliuţă şi visa să se facă arheolog. Mă lua şi pe mine la săpături în munţii de lângă orăşelul nostru. Îmi făcea cadouri, cioburi de oale, oase, bănuţi…Vorbea de Troia şi Atlantida până răguşea…Era cât se poate de pozitiv…
POMPILIU : Unde e acum?
LILI : O fi predând geografia în vreun liceu, sau mai ştiu eu ce. Basta, ajunge cu amintirile, m-am plictisit…
POMPILIU : De ce nu ramai tu acasă? Uite, poţi să stai la mine. Acum, că s-au dus mătuşile…
LILI : (ironică) Mă iei în spaţiu?
POMPILIU : Vorbesc serios…
LILI : Şi clienţii?
POMPILIU : Te laşi. O să am eu grijă de tine.
LILI : Şi să trăim din pensia ta?
POMPILIU : Nu neapărat, am să mă angajez. Îmi iau licenţa şi dau concurs la vreo firmă, sunt tare în calculatoare, pe bune…
LILI : În calitate de ce o să stau aici cu tine, te-ai gândit?
POMPILIU : În calitate de ce vrei tu.
LILI : Ce-o să zică lumea?
POMPILIU : (foarte nervos) Dă-o în puii mei de lume, nu mă interesează!
LILI : Ce ai? Nu te enerva .
POMPILIU : Vreau să fiu şi eu pozitiv. Nu pleca, rămâi. Dacă ţi-e silă, uite facem un zid aici. Sunt două băi, facem două rânduri de chei, am să te rog doar să mă laşi să te vizitez din când în când la bucătărie. Bem o cafea şi mă retrag pe partea mea.
LILI : Eşti ţaca rău… Scuză-mă.
POMPILIU : Nu pleca, nu te şantajez, dar dacă pleci, chiar că nu mai înţeleg rostul meu pe pământ.
LILI : Ba mă şantajezi, Pompi, te rog nu insista. „Rostul meu pe pământ”! Nu mă lua cu din astea, nu-mi plac telenovelele…
POMPILIU : Nici mie, ştiu ce spun…
LILI : Nu ştii. Mă obligi să am mustrări de conştiinţă, mă gâdili la struna sensibilă, poate-poate mi s-o declanşa spiritul de sacrificiu.
POMPILIU : Oho! M-am liniştit.
LILI : Hai să vorbim sincer…
POMPILIU : Nu vreau să vorbim sincer, ştiu ce-ai să-mi spui. Că sunt un fraier care am alimentat vise deşarte, şi că noi doi n-avem nicio treabă. Aşa este, sunt de acord. Sunt un monstru şi am un caracter infect. Admit şi asta. Admite, însă, că şi unul ca mine se poate îndrăgosti…
(Pauză.)
LILI : De ce ai amuţit?
POMPILIU : Poţi să pleci.
LILI : Mă dai afară?
POMPILIU : Nu asta vrei? Pleacă.
LILI : Ce pui tu la cale?
POMPILIU : Erai grăbită. La revedere şi iartă-mă că am vrut să mă dedau la acte de filantropie.
LILI : Te rog să te calmezi.
POMPILIU : Sunt calm!!!
LILI : Mă îndoiesc; stai jos. Ce idei tâmpite îţi trec prin cap? Nu te uita aşa la mine. mă nenoroceşti, înţelegi? Nu mi-e de ajuns păcatele pe care le am? Ce să mă fac cu tine? Ăsta-i blestemul mătuşilor, sunt sigură.
POMPILIU : Nu las nici un bilet, poţi să pleci liniştită…
LILI : (cu draci) Băi, frate! Ce facem noi aici? Nu-mi plac melodramele, întotdeauna m-au dezgustat. Ce bilet, ce tot îndrugi? Trezeşte-te, uită-te la tine, la mine, uită-te în jur! Asumă-ţi kilogramele, fă un duş rece, nu mă mai teroriza cu ameninţări! Repet, naiba m-a pus atunci să accept „oferta” mătuşilor. Nu plec de aici până nu juri că n-ai să faci nimic.
POMPILIU : Mi-a plăcut aia cu „asumă-ţi kilogramele”…
LILI : Aştept jurământul.
POMPILIU : Să jur pe Biblie?
LILI : Fără poante! Jură că nu te omori!
(Apar cele trei mătuşi.)
POMPILIU : Prea târziu, au venit. La ţanc!
LILI : (speriată) Cine?
POMPILIU : Ele.
LILI : (se uită în jur) Unde-s?
POMPILIU : Aici. (Mătuşilor.) Luaţi loc. (Teatral.) De ce aţi zăbovit atâta?
CESONIA : E şi ea aici?
POMPILIU : Da. Luaţi loc.
MIRELA : Ce caută în casa noastră?
POMPILIU : Am invitat-o la praznicul Vandei.
CESONIA : Criminala asta n-are pic de ruşine, tupeu cât încape.
MIRELA : După ce că ne-a băgat pe toate în mormânt…
VANDA : Exagerezi, soro…
MIRELA : Chiar nu exagerez deloc. De câte ori a apărut pe aici, a dispărut câte una dintre noi…
VANDA : În orice caz, nu ea te-a vârât în debara…
CESONIA : Da’ ce faci, îi ţii apărarea? Nu din cauza ei ai murit şi tu?
VANDA : Nu, Sonica, am făcut atac.
MIRELA : Asta ştim, dar de ce?
VANDA : Pentru că vameşii mi-au găsit în valiză un pachet de droguri.
CESONIA : Care de fapt era a prinţesei ăsteia.
VANDA : Nu, Lili nu ştia nimic. Pachetul mi l-a dat fătuca…am uitat cum o chema…
POMPILIU : (lui Lili) A uitat cum o chema pe prietena ta…aia cu heroina…
LILI : Petronela.
POMPILIU : (Vandei) Petronela.
VANDA : Aşa, Petronela. A pândit când Lili nu era prin preajmă şi m-a rugat frumos să aduc un pachet rudelor.
LILI : Ce spune?
POMPILIU : Ce mi-ai povestit şi tu.
VANDA : Eu, babă proastă, s-o ajut pe fată. La Otopeni mă ia un ofiţeraş şi mă duce într-o cameră. Când am auzit că-s acuzată de trafic cu droguri am simţit că-mi fuge pământul de sub picioare.
CESONIA : Şi?
VANDA : Şi, gata! Am murit în ambulanţă în drum spre spital.
MIRELA : Tu chiar crezi ca Lili nu are nici un amestec? Mira-m-aş!
VANDA : Mirela, ţi-am mai spus; când Petronela mi-a dat pachetul, Lili îşi făcea bagajul.
MIRELA : Ba eu cred ca a ştiut foarte bine. Nu era prietena ei? Erau complice, pun mâna în foc.
VANDA : Nu mă mai interesează. Hai să ne distram, sunt bucuroasă că vă revăd. Pompiliu, nu ne dai şi tu un vin?
POMPILIU : Da, da, scuzaţi-mă. (Vrea să iasă.)
LILI : (speriată) Unde pleci?
POMPILIU : Să aduc vinul de la frigider. Doamnele vor să se cinstească.
LILI : Vin cu tine.
POMPILIU : (zâmbeşte) Te temi?
LILI : Mă cam ia cu frisoane, sinceră să fiu…
POMPILIU : (mătuşilor) Vă aduc şi o gustare?
VANDA : Nu mulţumim.
CESONIA : Suntem sătule, Pompiţă.
(Pompiliu şi Lili ies.)
VANDA : De ce a trebuit să ne pună şi nouă tacâm?
CESONIA : Da’ ce are?
VANDA : Cheltuială fără rost.
MIRELA : O dată, se poate.
VANDA : Aşa e. O dată moare omul. (Râde.)
CESONIA : Ce blestemăţii vorbeşti şi tu. Şi mai râzi.
VANDA : Vă supăraţi? Râd pe socoteala mea.
MIRELA : Eu nu mă supăr. Poti să spui orice.
VANDA : Păi, sigur, că doar eu îs azi sărbătorita.
CESONIA : Ce ai, Vanda?
VANDA : Nimic, ce să am? Am murit.
CESONIA : Cum Dumnezeu te-ai pornit tu aşa singură în Italia?
VANDA : Mi s-a făcut milă de nepotul nostru. Nu mai ştiam cum să-l scot din amărăciune. Numai de ea îmi vorbea. Lili şi Lili şi iar Lili, şi numai Lili. Am luat un microbuz şi în doua zile am fost la Verona.
CESONIA : S-a mirat?
VANDA : Nu i-a prea convenit. Mai ales că am dat buzna când era cu un client. Unul, cam de vârsta noastră.
MIRELA : Cotoi împuţit!
VANDA : I-am dat două poşete în cap şi a tulit-o cu pantalonii în vine.
CESONIA : Şi Lili?
VANDA : A râs toată noaptea, chestia cu crizele ei de râs.
CESONIA : Tare nebună ai mai fost.
VANDA : Ce aveam să fac? Mi se rupea inima când îl vedeam aşa de trist.
MIRELA : Să mă tai, că nu înţeleg cum de i s-a pus pata tocmai pe femeia asta. Ce are scorpia aşa deosebit?
VANDA : N-are nimic, e îndrăgostit de ea.
MIRELA : Blestemată fie ziua când ne-a călcat pragul curva asta.
VANDA : Noi am chemat-o.
CESONIA : Eu am fost împotriva, aţi uitat? Din start.
MIRELA : Din contră, dacă îmi amintesc, tocmai tu ai fost cu ideea.
CESONIA : Nu ţi-e ruşine, cum poţi să spui aşa ceva?
MIRELA : Ţin minte clar: „Măi, fetelor, băiatul nostru are nevoie de-o femeie.” Şi eu am zis că nu-i adevărat, că uite călugării, cum n-au parte de aşa ceva, şi Slavă Domnului, trăiesc bine merci.
VANDA : Ce ştii tu despre călugări?
MIRELA : Of, nu mă contrazice. Părerea mea este c-ai greşit aducând-o pe Lili din Italia. L-ai pus din nou pe jăratic pe băiat şi te-ai prăpădit şi tu.
VANDA : Nu-mi pare rău, oricum mă săturasem.
CESONIA : Păcat de Pompiţă, a rămas singur-singurel…
VANDA : A rămas cu Lili.
MIRELA : Doamne fereşte, sper să se care cât mai curând…
VANDA : Nu vă mai ciorovăiţi, se întorc…
(Intră Lili şi Pompiliu.)
LILI : Mai sunt aici?
POMPILIU : (dezamăgit) Da, n-au plecat.
LILI : Stau la masă?
POMPILIU : Îhî. Aici stă Cesonia, dincolo Mirela şi aici Vanda…
LILI : Ce fac?
POMPILIU : Se uita la noi. (Mătuşilor.) V-aţi plictisit? Nu găseam tirbuşonul.
CESONIA : Dulapul din mijloc, al doilea sertăraş…
MIRELA : A venit şi ea de la bucătărie?
POMPILIU : Desigur. Iat-o, se uită la voi.
CESONIA : Apropo, cum mai arată?
LILI : Ce spun?
POMPILIU : Cesonia mă întreabă cum arăţi.
LILI : (cochetă) Păi, cum arăt?
POMPILIU : (Cesoniei) Nu s-a schimbat deloc. E tot aşa de frumoasă.
MIRELA : Aiurea, să vorbim să n-adormim.
POMPILIU : Mirela mă roagă să-ţi spun ca e încântată.
LILI : Spune-i că-mi pare rău ca n-am cunoscut-o mai bine.
POMPILIU : (Mirelei) Lui Lili îi pare rău ca nu te-a cunoscut mai bine.
MIRELA : Aş fi preferat să n-o cunosc deloc.
LILI : Ce zice?
POMPILIU : Ei, mă rog, complimente şi salamalecuri.
LILI : Mulţumesc.
CESONIA : Dintre ai noştri cine a mai fost la înmormântare?
POMPILIU : Mai nimeni. Nişte băbătii necunoscute, care m-au tot pupat pe cap, şi verişorul vostru, colonelul Balan.
MIRELA : (bate din palme) Mare minune, a fost Nicuşor?
VANDA : Să nu-mi spui ca era în uniformă?
POMPILIU : Şi cu toate medaliile.
CESONIA : Dragul de el, de câte ori ne întâlneam în oraş, nu-şi mai amintea cum mă cheamă, dar de fiecare data mă cerea de nevastă.
MIRELA : Şi pe mine.
VANDA : Şi pe mine. (Râde.)
POMPILIU : A cerut-o şi pe Lili. (Lui Lili.) Le spun despre moşul colonel. (Mătuşilor.) Mie mi-a zis în biserică tare şi răspicat: „Tinere, stai drept când îţi vorbeşte un colonel în retragere, dacă îmbrăţişai cariera militară azi nu erai aşa de masiv. Pe loc repaos!”
(Toţi râd, apoi pauză.)
LILI : Ce fac?
POMPILIU : Râd…
LILI : Poate ar fi mai bine…
POMPILIU : Nu, nu, te rog aşteaptă…
CESONIA : (după ce-şi revine) Ce-o să te faci tu fără noi?
POMPILIU : O să încerc să trăiesc.
CESONIA : Normal ca o să trăieşti, dar cum?
POMPILIU : Ca băieţii, admirând pereţii.
MIRELA : Noi vorbim serios.
POMPILIU : Ce vreţi voi de la mine? V-am mai spus şi repet chiar dacă vă doare: sunteţi moarte, nu mă puteţi influenţa.
CESONIA : Cum să te influenţăm?
POMPILIU : N-am nevoie de sfaturi şi indicaţii preţioase.
MIRELA : Ferească Sfântul, ce indicaţii?
POMPILIU : Am luat o decizie: Lili rămâne aici.
CESONIA : Unde, aici?
POMPILIU : În casa mea, cu mine.
MIRELA : Nu se poate, ai uitat cine e?
POMPILIU : Am uitat, aminteşte-mi.
MIRELA : E o dama de consumatie, poftim…
LILI : Cu cine vorbeşti?
POMPILIU : Cu Mirela, fantoma din debara. (Mirelei.) Ce importanţă are?
MIRELA : Păi cum, e… revoltător. Ţi-a sucit minţile, vrea să-ţi ia casa.
POMPILIU : Nu mi-a sucit nimic, eu am rugat-o să rămână.
VANDA : Si, rămâne?
POMPILIU : Nu ştiu, o mai întreb o dată. (Lui Lili.) Rămâi?
LILI : De ce mă întrebi?
POMPILIU : Fantomele sunt curioase.
LILI : Ai spus ca nu te interesează părerea lor.
POMPILIU : Aşa e.
MIRELA : Rămâne?
POMPILIU : (lui Lili) Rămâi?
LILI : Să zicem că spun da.
POMPILIU : (fericit) A spus da.
MIRELA : Mor!
POMPILIU : Iar? Eşti deja…
CESONIA : Te însori cu ea?
POMPILIU : Nu, o să trăim aşa, pur şi simplu, un fel de concubinaj platonic…
CESONIA : Ce ruşine!
MIRELA : Scandalos, de-a dreptul.
CESONIA : Dacă are… SIDA?
VANDA : Nu-l mai tocaţi proastelor, ce aveţi cu băiatul?
CESONIA : Ce să avem, mai nimic. Decât că-i nepotul nostru, ai uitat? Pentru ce l-am crescut noi? L-am făcut om ca să-l dăm pe mâinile unei femei uşoare?
MIRELA : Pompiţă, de dragul memoriei noastre las-o să plece.
POMPILIU : Nu!
CESONIA : Te rugăm.
POMPILIU : Nu…
CESONIA : Alung-o!
MIRELA : Dă-o afara. Vanda zii şi tu, eşti sora noastră mai mare şi mătuşa lui.
VANDA : Lăsaţi-mă în pace.
MIRELA : Dacă ea rămâne, o să stăm aici neclintite zi şi noapte, nu ne lăsăm.
CESONIA : Pompiliu, tu pe cine iubeşti?
POMPILIU : Îmi explodează capul! Tăceţi odată!
(Pauză mare.)
LILI : Spune-le c-am glumit. Plec.
POMPILIU : Te-ai hotărât?
LILI : Da, Pompiliu. Nu sunt maica Teresa, sunt Lili. Nu sunt în stare să mă sacrific, nu sunt o bună creştină. Când mă uit la tine mă simt, nu ştiu de ce, vinovată. Doar atât, şi urăsc asta. Totul este atât de cenuşiu. Viaţa noastră, povestea noastră e fără noimă. Eu sunt o tipă cenuşie. Peste câteva momente am să ies în stradă şi are să mă încerce, iar, un sentiment de vinovăţie, doar până urc în taxi. Gata, cum s-ar spune; tr-gem oblonul.
POMPILIU : Pleci…
LILI : Să nu mă judeci prea aspru. Adio, fug.
(Iese Lili, Pompiliu plânge.)
CESONIA : Băieţelul nostru, plângi?
MIRELA : Te-a jignit? Ţi-a spus ceva?
POMPILIU : A plecat…
VANDA : De tot?
(Pauză.)
POMPILIU : Acum cred că sunteţi fericite.
VANDA : Ce putem să facem?
POMPILIU : Nimic.
(Pauză.)
CESONIA : Unde ai înmormântat-o pe Vanda?
POMPILIU : Între mormântul tău şi al mamei.
MIRELA : Deci nu a mai rămas nici un loc?
VANDA: Nici unul. Să ne fie ţărâna uşoară.
(Pauză mare.)
POMPILIU : Vă deschid televizorul?
CESONIA : Mai târziu, Pompiţă. Te superi că-ţi zicem Pompiţă?
POMPILUI : Ziceţi-mi cum vreţi, mi-e egal…
MIRELA : Vai, ce m-am supărat pe maică-ta când am auzit că vrea să-ţi pună numele ăsta.
CESONIA : Nici mie nu mi-a plăcut. Ne-am certat vreo patru luni ce nume să-ţi punem.
MIRELA : Eu vroiam să te cheme Paul. Muream după numele ăsta.
VANDA : Tata vroia, musai, să-l cheme Herman, vă amintiţi? Tocmai zburase în cosmos al doilea cosmonaut rus , îl chema Herman Titov.
MIRELA : Şi mama, bunica-ta: „Ai înnebunit, cum să-l cheme aşa?”
CESONIA : Da’ mama ce nume vroia?
VANDA : Gheorghe, ca pe bunicul.
CESONIA : Da, exact, şi tata ţipa : „Ăsta-i nume de slugă!” Iar mama, de colo: „Ce vrei să spui? Că tatăl meu a fost slugă? Cere-ţi scuze imediat!”
MIRELA : Şi vecinii ne dădeau sfaturi, toţi aveau propuneri foarte nostime.
VANDA : Doamna Rozenbaum zicea să-ţi punem Solomon…
CESONIA : Şi lăptareasa insista cu Timofei…
MIRELA : Doamne, ce lapte bun aducea lipoveanca.
CESONIA : Da, vă amintiţi când l-a lăsat la noi pe fiul ei roşcat să-l dea la vreo scoală, îi promisese tata s-o ajute?
VANDA : Şi a doua zi a dispărut.
CESONIA : L-am căutat toata noaptea… Dimineaţa apare lăptăreasa cu feciorul la uşă. Ce s-a întâmplat? „O venit să facă pişu acasă, la ţară, ca aici nu poate, să ruşinează…”
(risete)
VANDA : Pompiliu, ne asculţi?
POMPILIU : Da, Vanda…
CESONIA : Ai obosit, vrei să dormi un pic…
POMPILIU : Da, vreau să dorm…
(Mătuşile aduc o pernă din altă cameră, Pompiliu se întinde pe canapea, îl învelesc cu grijă.)
VANDA : Somn uşor…
CESONIA : Noapte bună…
MIRELA : Vise plăcute…
(Vanda stinge lumina.)

SFÂRŞIT