Azi, 2 decembrie 2008, a apărut numărul opt al revistei „Stare de urgenţă”

Îl puteţi găsi – CERE – la toate chioşcurile Moldpresa.
Un număr de colecţie, avînd ca temă principală relaţia intelectualilor din Basarabia cu KGB-ul…
Coperta numarului 8 al revistei "Stare de urgenta"

8 Răspunsuri to “Azi, 2 decembrie 2008, a apărut numărul opt al revistei „Stare de urgenţă””

  1. […] Mîine, 1 decembrie 2008, apare numărul opt al revistei “Stare de urgenţă” […]

  2. dumitru crudu Says:

    De astazi in toate chioscurile din R Moldova puteti gasi numarul opt al revistei STARE DE URGENTA.
    Asteptam parerea dumneavoastra!

  3. Se zice că banii n-au miros, dar asocierea asta cu ICR-ul nu e de bun augur, pentru că ICR-ul e condus de HR Pata (HR = Huo România), protectorul şi finanţatorul pătaţilor comunişti (Nina Cassian) şi informatori (Sorin Antohi). Măcar condiţionaţi acceptarea sprijinului de ruperea oricăror legături dintre ICR şi cele două persoane menţionate care nu şi-au cerut nicodată scuze pentru ce-au făcut.

    M-am uitat pe poza copertei ultimului număr şi am văzut un  în loc de Î. V-au impus şi chestia asta, să adoptaţi ortografia arhaică resuscitată de comuniştii de la Academia Română în 1993 pentru a-şi spăla imaginea ? Şi voi aţi acceptat-o ? Tocmai acum, cînd în România creşte nemulţumirea faţă de complicarea inutilă a limbii prin deciziile Academiei Române? Păi acum e nevoie de o limbă arhaică sau de una modernă ? Deschideţi şi voi televizoarele şi uitaţi-vă că aproape nimeni în România nu pronunţă „sunt”, ceea ce e normal, acesta fiind un cuvînt care nu s-a format în română aşa cum s-a format „sînt”, deci folosirea lui în vorbire e greoaie şi artificială. Iar despre scrisul cu  cred că vă daţi seama că e ilogic şi nepractic.

    În secolul 21 românii au nevoie de o limbă practică sau de una estetică ? Cred că răspunsul e evident, oricine îşi doreşte o limbă uşor de folosit în scris şi vorbire, pentru că limba e o unealtă care trebuie manevrată, nu un tablou la care te uiţi. Aşa că nu preluaţi prostia aia de ortografie impusă de Academia Română, o să se renunţe şi în România la ea, cerinţele de la o limbă în prezent sînt cu totul altele decît cele din perioada interbelică. Nu vă lăsaţi spălaţi la creier cu argumente politice sau sentimentale atunci cînd vine vorba de limbă, ea este deasupra doctrinelor politice vremelnice, îşi are evoluţia ei proprie care vine în sprijinul celor ce o folosesc, nu împotriva lor. Academia Română promovează o limbă complicată şi incoerentă (una se scrie, alta se pronunţă, vezi cazul sunt/sînt), în loc de una simplă şi coerentă.

  4. băiatu' de la clape Says:

    Antevorbitorule, vreau să ştii că mă încearcă o deznădejde cumplită cînd citesc acuzele anonime pe care le-ai scris tu mai sus. Eu îs Marius Ianuş, scriitor. Patapievici e un filosof (cu o marjă de public mare). Tu cine eşti, nefericitule anonim? Abia după ce spui asta putem închega un dialog.

    Mă întrebi dacă Patapievici trăieşte într-o lume de securişti şi printre ei? Da, aşa e, eu ştiu doi securişti în redacţia ICR, împotriva cărora Corporaţia Iubirii Subterane a strîns dovezi evidente în proporţie de 70%. Oameni tineri, de viitor…😛 . Mă întrebi dacă tu trăieşti printre securişti? În mod sigur da. Eu trăiesc printre ei? Eu încerc să îi evit, dar şi eu trăiesc printre ei, fir-ar. Ar trebui să se spînzure Antohi? DA!!!

    În privinţa discuţiei limbă versus Academie, îs de acord cu tine.

  5. În mod sigur pe internetul românesc sînt mult mai cunoscut decît voi doi la un loc, în sensul că sînt mai citit. Dar asta are prea puţină importanţă, nu doresc să-mi sprijin argumentele pe notorietate, ci pe dreptate.

    Despre Pata în nici un caz nu se poate spune că ar fi filozof, poate eseist, la fel cum nici Liiceanu nu e filozof decît cu numele, nu şi cu „opera”, el intrînd de asemenea în categoria eseiştilor. Filozofii români sînt cei cu operă filozofică precum Conta, Blaga, Camil Petrescu, iar dintre contemporani Corneliu Mircea (care a publicat lucrări originale de metafizică şi înainte de 1989).

    Ce vreau să-ţi spun eu este că din păcate asocierea voastră cu ICR-ul, deşi justificată de necesitatea unui sprijin financiar, vă poate aduce şi neplăceri destul de mari în ochii cititorilor de pe ambele maluri ale Prutului. De altfel am citit articolul tău din Nr.6 despre scandalul de la New York în care îl criticai pe Buzura pentru că nu înţelege arta contemporană. Sigur că artiştii au libertate totală, însă din păcate ICR iese în evidenţă prin sponsorizarea unor expoziţii cu tematică sexuală (a mai fost una în Germania). Chestia e penibilă, pentru că arta nu se reduce la sex, ba din contră se poate spune că lumea e atît de sătulă de prezenţa sexului grafic peste tot (mai ales pe internet, aflat acum şi în aproape toate casele din România), încît o expoziţie ce include şi exponate cu o astfel de tematică nu va stîrni un prea mare interes.

    E de înţeles faptul că nu ai o părere bună despre Buzura pentru că ţi-a înşelat aşteptările şi nu şi-a respectat promisiunile. Dar ar trebui să fii la fel de critic şi în ce-l priveşte pe urmaşul lui Buzura la şefia ICR, care a făcut ceea ce Buzura nu şi-a permis, anume să sponsorizeze autori cu trecut proletcultist (Nina Cassian) sau de informator (Sorin Antohi). Ori asta vreau să-ţi transmit, că asociind revista ta cu ICR-ul îţi vei pierde din credibilitate dacă nu sancţionezi prompt derapajele (i)morale ale lui Pata. De la Buzura, un om format ca scriitor în comunism nu existau mari aşteptări morale, dar Pata dintotdeauna s-a bătut cu pumnul în piept spunînd că este foarte curat şi din postura asta îi poate înfiera pe oamenii de cultură sau pe politicienii care au colaborat cu regimul comunist. Însă după cum s-a văzut recent, Pata e la fel de predispus la compromisuri ca şi cei pe care i-a criticat. Şi asta într-o societate liberă, unde compromisul nici măcar nu mai are scuza că este necesar pentru supravieţuirea fizică sau profesională. Deci e chiar mai grav decît compromisul realizat de unii scriitori în anii comunismului. Şi e şi mai grav pentru că Pata pătează prin deciziile sale imaginea ICR-ului şi a tuturor celor care sînt asociaţi într-un fel sau altul cu acest institut.

    N-a zis nimeni ca foştii proletcultişti sau informatori să fie executaţi sau să le fie arse cărţile. Însă ar trebui să aibă decenţa să stea deoparte şi să nu se mai dea drept exemple. Iar cei care conduc instituţii de stat nu ar trebui să-i promoveze şi să-i sponsorizeze. Pentru că aceşti bani nu sînt din buzunarul celor din conducerea ICR, ci din buzunarul poporului român, pe care Pata de exemplu a scris de nenumărate ori că îl dispreţuieşte, ceea ce e dreptul lui, dar dacă tot dispreţuieşti pe cineva, să arate că e mai bun şi mai moral, altfel toate cărţile scrise de el îşi vor pierde valoarea, pentru că nimeni nu va dori să citească opera moralizatoare a unui ipocrit.

    În ce priveşte limba, nu trebuie să fii de acord cu mine, trebuie să-ţi susţii punctul de vedere, să susţii ceea ce crezi că e mai bine pentru limba română în ziua de azi, adică o ortografie modernă (î peste tot în afară de român) şi naturală („sînt”), nu una arhaică (cu î/â în funcţie de locul în cuvînt) şi artificială („sunt”). Ce se întîmplă în România este pur şi simplu de necrezut. O mînă de neisprăviţi şi neisprăvite au luat limba română ostatecă şi îşi arogă dreptul de a o modifica după cum au chef, refuzînd orice dialog cu lingviştii şi filologii de la centrele universitare din ţară. E ca şi cum am fi scăpat de dictatura ceauşistă care dărîma şi construia clădiri după bunul plac şi am fi dat de fiica ei, dictatura academicianistă care dărîmă şi construieşte limba tot după bunul ei plac, fără să ofere argumente raţionale. Aspectul de învechit şi de stagnant din oraşele româneşti de dinainte de 1989 i se transmite azi limbii, care este forţată să regreseze către o structură mai complicată ce îngreunează vorbirea şi scrisul.

    E foarte uşor să critici atitudinea de cedare a unora în faţa colaborării cu comuniştii sau cu securitatea. E mult mai greu să dovedeşti că se poate rezista în faţa unor autorităţi surde la glasul raţiunii. Sînt tare curios dacă revista „Stare de Urgenţă” şi redactorii ei vor avea curajul de a rezista în faţa arhaizării limbii române, promovată cu metodele staliniste de ameninţare şi şantaj de către academicienii retrograzi de la Bucureşti.

  6. băiatu' de la clape Says:

    Undelete Spune:
    decembrie 4, 2008 at 4:28 pm e

    „În mod sigur pe internetul românesc sînt mult mai cunoscut decît voi doi la un loc, în sensul că sînt mai citit. Dar asta are prea puţină importanţă, nu doresc să-mi sprijin argumentele pe notorietate, ci pe dreptate.”

    În opinia mea nu ştii ce înseamna „a citi”. Asta are foarte mare importanţă. Şi te sfătuiesc sa dai niste cautari pe google inainte sa vorbesti despre cit de citit esti pe internet. Daca 10 idioti iti citesc comentariile din subsolul textelor unor oameni nu inseamna ca esti citit.

    Arta se reduce la sex, crede-ma, pentru ca altfel s-ar reduce la aiureli de genul celor pe care le propagi tu. Asa cum tu esti un produs al sexului, si arta e. Anume pentru ca e un produs al produselor sexului.

    In cazul Antohi… Cei de la ICR sint oameni si sint supusi greselii si iertarii, ca noi toti.

  7. […] B.P. Hasdeu linga monumentul lui Stefan cel Mare are loc cenaclul Stare de Urgenta. In discutie noul numar al revistei si texte de Emanuela […]

  8. […] stângist este Benoit Vitse, care publică, în numărul 8 (decembrie) al revistei Stare de Urgenţă 2 articole. Ambele au în titlu conceptul […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: