Podul de piatra s-a dărâmat / Moni STĂNILĂ

Moni Stanila, Stare de urgenta

Moni Stanila, Stare de urgenta

Săptămâna viitoare se vor afla în vizită la Chişinău, la invitaţia revistei STARE DE URGENŢĂ, Monica Stănilă şi Ana Maria Puşcaşu, membre ale cenaclului literar Pavel Dan, al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara.
Moni Stănilă este o susţinătoare şi prietenă mai veche a revistei. Întrucât în numărul următor al STĂRII DE URGENŢĂ vom citi părerile ei post-întâlnirea „pe viu” cu realităţile basarabene, m-am gândit că ar fi interesant să le re-citim pe cele de dinainte. Articolul a apărut în numărul 6.

Născută, crescută şi educată pe malul Timişului, îi provoc deseori pe mulţi, atunci când deschid subiectul Basarabia. Sunt în stare să mă contrazic trei ore cu cineva ca să îi explic că lucrurile „acolo” stau aşa şi nu altfel.
Acum de exemplu m-au influenţat articolele lui Dumitru Crudu, publicate pe internet. Uneori, cei lipsiţi de orice interes faţă de problemele basarabenilor, interpretează o atitudine ca a lui Dumitru Crudu, Marius Ianuş sau ca a mea, drept o obsesie (fac ăştia ce fac şi iar ajung la relaţiile dintre RO şi RM). E parcă e mai firesc să ne pese mai mult de nu ştiu ce V.I.P. de peste mări şi ţări decât ce li se întâmplă oamenilor de lângă noi. Şi când spun “oamenilor de lângă”, noi nu mă gândesc la imediata apropiere, la vecinătatea Timişoarei cu Ungaria (sic!).
E adevărat că prima mea dorinţă de a ajunge la Chişinău e legată de Tania, pe care nu am mai văzut-o din 2004, atunci când am terminat amândouă teologia. Şi chiar dacă motivele mele s-au înmulţit, nu înseamnă că ăsta nu mai e. A urmat apoi contactul cu părintele Savatie şi abia mai târziu cu poezia lui Ştefan Baştovoi, cu cea a lui Ianuş şi alţii, cu manifestul fracturist, cu sdu.
A mai fost, de ce să nu spun drept, istoria pe care am învăţat-o de copil, atunci când, în mintea mea fragedă de pionier, moldovenii nu erau separaţi de malurile Prutului, când la doisprezece ani credeam că e mare lucru podul ăla de flori. Şi îmi pare azi că atât a fost: un pod de flori. Pentru că uite, cum a bătut un pic vântul de la Bruxelles/Brussels, s-au şi ofilit florile.
Dumitru Crudu nota concluziile trase într-un colocviu moldo-român organizat de Asociaţia Culturală Vector din Iaşi şi de centrul de Artă Contemporană din Chişinău care subliniau dezastrul adus de vântul ăla, în noaptea Sfântului Vasile ’07. Pentru că noi suntem deja cetăţeni ai Uniunii, iar voi cei de acolo, dintr-o dată, nu. Iar în România mai cunoscut este graiul vestului decât cel de peste imensul Prut.
Şi uite aşa, cu noua noastră limbă europeană, dialogul cultural dintre noi s-a schimbat radical. Deoarece cultura are, fraţilor, graniţe politice, nu fonduri comune. Şi aşa cum afirmă Sorin Bocancea – şi aici din nou o să mă abat ca să amintesc legătura pe care o făcea Andrei Pleşu, prin 2002, între nume şi destin – toleranţa şi prooccidentalismul au schimbat viziunea culturală a românilor. Înseamnă că integrarea europeană e mai puternică decât botezul creştin (sau măcar tot atât de puternică), dacă poate “spăla” conştiinţa colectivă a unei naţiuni, dacă după “1 ianuarie 2007 oamenii de cultură s-au maturizat”.
Asta înseamnă că atunci când voi, cei din Republica Moldova, veţi intra în Uniune (europeană vreau să spun), relaţiile culturale vor redeveni egale, fiindcă brusc vă veţi maturiza. Şi vom face iarăşi podul de flori, vom face altul pe mal în jos, altul mai trainic şi mai frumos…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: