Cetăţeanul Marius Drăjan (Marius Ianuş) nu are dreptul să intre într-o instituţie publică (ICR – Institutul Cultural Român – sediul din Puţul lui Zamfir). E oprit la poartă la cererea pitpalacului B. Jitea, un individ care e în acelaşi timp beneficiar şi distribuitor al fondurilor pentru reviste din afara ţării şi de Ion Mircea, epigramistul clujean, ţuţărul securistului Eugen Uricaru.

De mîine: arhiva discuţiilor în chestiunea acestor furturi de proprietate intelectuală

Pînă atunci… să vă prezint pe scurt personajele acestei dramolete (şi e în întregime vina mea că m-am încurcat cu asemenea indivizi):

• Ion Mircea, angajat al ICR la direcţia “Români din afara ţării”. Deşi munca lui ar presupune să fie activ mai ales în Republica Moldova, nu cred că I.M. şi-a ridicat vreodată fundul din fotoliul în care stă. Nu cred că a fost vreodată în Republica Moldova. E mult prea ocupat cu ilegalităţile pe care le comite pe spezele banului public. Voi reveni asupra acestei chestiuni. Părerea mea personală e că acest individ acţionează la ordin. E prietenul, mulţi spun “ţuţărul”, lui Eugen Uricaru, securistul. Acesta din urmă l-a luat adjunct pe unde a fost, “ţuţăr”, zic unii, de la USR pînă la CopyRo.
• Crudu (Mitică) Dumitru, un individ disperat  pentru că, ajuns la o anumită vîrstă, n-a fost şef niciodată. N-a fost şef pentru că nu are un minim de fermitate necesară unei persoane care îi conduce pe alţii. A încercat să compenseze această lipsă prin minciuni, lucrături pe la spate şi tergiversări infinite. Tocmai pentru că lucrează cu astfel de tertipuri poate fi uşor suspectat că face jocul anumitor servicii obscure.
• Us Vladimir: din punctul lui de vedere, în RM şi România nu ar trebui să se mai facă politică. Ar fi mai bine, probabil, ca toată politica să o facă ucrainienii. Asta nu înseamnă că tovarăşul Mustaţă (Us, în ucraineană) nu apreciază banii româneşti. Problema e că el obişnuieşte să ia cîte două finanţări pentru acelaşi lucru, aşa că ajunge în situaţii inedite cum ar fi cea de a trimite de două ori acelaşi supliment la ICR, ca dovadă a îndeplinirii muncii pentru care s-au solicitat banii. M-a enervat la culme cînd, deşi el avea o finanţare de la ICR, în vreme ce eu îmi cheltuisem, cu revista, toţi banii, mi-a cerut sa ii platesc eu jumatate din calatorie unui om al lui, venit la Bucuresti cu interesele lui. (Ii pusese in poala si o punga cu 20 de reviste ale noastre si a motivat ca nu le putea trimite altfel – de altfel, a pus-0 pe A. Toma sa ma minta la telefon ca nu au avut cum sa le trimita altfel …) Astfel de mici escrocherii ale acestui Us l-au transformat in ochii celor despre care vorbesc aici, potrivit criteriilor lor morale, intr-un tip foarte priceput la bani. Us şi-a ratat cariera. Ar fi trebuit să se facă politician sau afacerist. Ştie să lucreze prin alţii. Pentru că, de fapt, cea care s-a dus la ICR de două ori cu acelaşi supliment, fiind perfect conştientă de ce face este…
• A. Toma, nume predestinat. Deşi lecturile ei se ridică la nivelul unei eleve de clasa a şaptea din generaţia mea, deşi scrie mai mult cu picioarele şi n-are nici o urmă de experienţă jurnalistică, măreaţa A. Toma a ajuns azi creatoare de “concepte editoriale”. În privinţa criteriilor pe care a ajuns în literatură vă poate lămuri A. Ruse. Ele n-au nimic de-a face cu literatura sau inteligenţa. De altfel, la ce inteligenţă te poţi aştepta de la o persoană care s-a înscris într-un partid invizibil pentru 100 de lei, bani în schimbul cărora a votat cu “cine trebuie” la singura şedinţă la care a participat? Şi de la o persoană al cărei vis este să lucreze pentru Securitate? (De fapt, asta şi crede că face A. Toma, cu ajutorul telefonului ei ascultat de Secu ar fi ţinut sub observaţie kgbistul Crudu şi alţi astfel de kgbişti.)
• B. Jitea, un pitpalac păgubos care sfidează legea conform căreia angajaţii instituţiilor publice nu pot fi beneficiari ai finanţărilor date de ei. El ia bani de la revista pe care o finanţează ICR la Cernăuţi.

Astea sînt personajele sinistrei piese pe care am trăit-o.  Actul I urmează curînd.

4 Răspunsuri la “Scuzele de rigoare”

Paul Hodorogea IP: 195.22.236.162 Spune:
august 25, 2009 la 12:04 e
Da tu oare nu esti cumva securist ca ii ataci pe basarabeni? Oare nu executi o comanda a securitatii? Tu vei zice ca nu, sigur, dar tot ce faci oare nu demonstreaza contrariul? Oare nu esti un om avid de putere si bani? Oare nu vrei cu orice pret glorie? Oare pentru tine conteaza omul de alaturi? Sau doar propria persoana? Oare nu stai zi de zi in fata google-ului si iti dai numele la cautare ca sa vezi cine te-a mai periat? Tu esti oare tu, Marius Ianus, sau poate esti un securist cu acest nume? Stiu ca nu vei publica acest comentariu intrucit asa fac toti care se uita zi de zi in oglinda

Marius Ianus Spune:
octombrie 8, 2009 la 20:47 e
Nu înţeleg de ce nu ţi-aş fi publicat acest comentariu. Nu sînt securist, dimpotrivă – sînt, de ani buni, o victimă a securiştilor. Am motive să cred că şi în cazul acestei reviste. Şi îmi caut numele pe google din cînd în cînd ca să văd ce s-a mai scris despre mine. Sînt de acord cu tine că e o tîmpenie, o acţiune egoistă, dar nu cred că ai de ce să mă judeci. Tu încă nu te-ai dus cu şase mii de euro într-o ţară mai săracă să ajuţi nişte oameni pe care îi credeai prieteni şi să îi vezi cum te fură… aşa că… ciocu’ mic. Şi… de unde mă cunoşti tu pe mine ca să poţi să îmi vorbeşti astfel? Nu ţi-e un pic ruşine? Nu eşti cam măgar?

Paul Hodorogea – adevăratul Spune:
octombrie 8, 2009 la 22:01 e
Marius, eu nu am scris niciun comentariu pe blogul revistei.
Cineva a luat identitatea mea. Aşa ca te rog sa ştergi acel comentariu.
Sau, cel mai bine, schimbă-i numele si web-adress.
Cineva s-o fi supărat rau pe mine (nu ma mir de ce)

mulţumesc, şi scuze pentru această situaţie.
Vezi ip-urile de la care a fost trimis.

Marius Ianuş Spune:
octombrie 8, 2009 la 22:14 e
Dragă Paul, în acest caz eu îmi cer iertare. Cred că recunosc stilul acestui pretins Paul Hodorogea.
Să imortalizăm momentul, în data de 25 august 2009, la ora 12.04, folosind o metodă securistă de preluare a identităţii altuia, dîndu-se drept Paul Hodorogea, un individ al cărui stil seamănă izbitor cu cel al lui Crudu Dumitru a scris: “Da tu oare nu esti cumva securist ca ii ataci pe basarabeni? Oare nu executi o comanda a securitatii? Tu vei zice ca nu, sigur, dar tot ce faci oare nu demonstreaza contrariul? Oare nu esti un om avid de putere si bani? Oare nu vrei cu orice pret glorie? Oare pentru tine conteaza omul de alaturi? Sau doar propria persoana? Oare nu stai zi de zi in fata google-ului si iti dai numele la cautare ca sa vezi cine te-a mai periat? Tu esti oare tu, Marius Ianus, sau poate esti un securist cu acest nume? Stiu ca nu vei publica acest comentariu intrucit asa fac toti care se uita zi de zi in oglinda”

Acest furt de identitate îmi permite să fac public IP-ul de pe care s-a postat: 195.22.236.162

În urma discuţiilor cu Paul Hodorogea am aflat că acest IP aparţine redacţiei postului de radio la care lucrează atît D. Crudu cît şi Paul Hodorogea.

Îmi cer iertare pentru faptul că m-am lăsat condus de ură şi orgoliu în anumite momente din istoria acestei reviste.
Am greşit şi o recunosc. Iertaţi-mă.
Vina mea nu înseamnă absolvirea altora de vină.
Continui să cred că răul făcut mie, acţionarul majoritar de drept al firmei editoare, prin faptul că mi s-a furat această revistă (ca în codru, fără nicio fărîmă de bază legală) e mai mare decît cel pe care l-am făcut eu altora – şi l-a declanşat pe acesta. Pe tot parcursul derulării proiectului ar fi trebuit să fie ascultate deciziile mele şi ale nimănui altcuiva. Iar acestea mă străduiam să fie extrem de corecte.
Rog firma să respecte legea şi Statutul.
Voi continua procesul meu, pe baza nerespectării drepturilor mele de autor şi a încălcării drepturilor mele acţionariale. Acest proces va fi îndreptat în primul rînd împotriva ICR (Institutul Cultural Român) pentru că o greşeală a lor stă la baza tuturor celor întîmplate. Oamenii sînt vulerabili, păcătoşi, dar instituţiile ar trebui să fie corecte.
În privinţa certurilor editoriale din redacţie, de la care a pornit totul:
Sînt convins că o securitate şi-a băgat coada în această poveste, dar putea să o facă în zeci de chipuri, nu doar prin cineva din redacţie (cum am înclinat eu să bănuiesc). Putea, de exemplu, printr-o persoană din afară (iar materialele în cauză – un interviu cu Nicolae Dabija şi unul cu Serafim Saka – au fost lucrate cumva în afara redacţiei), printr-un sfat din afară de la o persoană aparent credibilă, să împingă nişte materiale sau nişte cercetări într-o direcţie în care să apară un blocaj care să nască zîzanie în redacţie.
Dacă nu a fost aşa, înseamnă că aceia care mi-au furat revista au vrut pur şi simplu, de la bun început, să mi-o fure şi au inventat această poveste pe care au transformat-o ei într-un conflict. E posibil şi asta, pentru că D. Crudu s-a dovedit de la un punct încolo un om fără cuvînt, la modul extrem al semnificaţiei acestei expresii, înglodat în minciună.

Ce face Secu pe net

Ei bine, de cîteva luni un articol foarte vechi şi nerelevant al lui Bogdan Creţu apare pe poziţia a treia în căutările legate de numele meu. De fapt, apare exact de cînd am adus la cunoştiinţa opiniei publice, pe internet, posibilitatea ca revista “Stare de urgenţă” să fie controlată de o Secu.

Articolul, intitulat “Cum am devenit securist”, face referire la un articol al meu care a apărut cîteva zile pe fostul blog al revistei “Stare de urgenţă” – şi a dispărut după aceste cîteva zile (două-trei) tocmai pentru faptul că îmi dădusem seama că am exagerat. Articolul de răspuns al lui Bogdan, cu care am avut apoi o discuţie amicală, în care am lămurit chestiunea, a avut o apariţie fulgurantă pe blogul “Observatorului cultural”, o apariţie care nu are cum să justifice importanţa pe care i-o atribuie google.

În consecinţă, o Secu pompează în el vizite false ca să îl ridice cît mai sus în conştiinţa publicului şi să îmi prelucreze puţin imaginea. Ceea ce nu face decît să întărească bănuielile mele.

Actele aberante de cenzură aplicate unor materiale ale mele şi ale lui Alexandru Vakulovski de către Crudu Dumitru nu reprezintă spiritul revistei „Stare de urgenţă”.

Ele sînt rodul fie al unei atitudini bolnave şi neprofesioniste, fie al dirijării autorului lor de către structuri străine mediilor culturii şi publicisticii de limbă română.

Direct răspunzător de situaţia la care s-a ajuns este Institutul Cultural Român, care, pe motiv că eu aş fi „prea nervos” a instigat la un furt de proprietate intelectuală: proiectul revistei a fost semnat, fără acordul meu (conceptorul lui), de către Crudu Dumitru.

(Acesta nu este singurul furt de proprietate intelectuală petrecut în cursul editării acestei reviste: în pofida interdicţiei mele explicite, cauzată de aberaţia primului act de cenzură al lui Crudu, un text al meu şi elementele grafice concepute de mine au fost folosite la editarea numărului 11 al revistei, în condiţiile în care din caseta redacţională a dispărut menţionarea dreptului meu de autor asupra graficii, prezent în caseta numărului 10.)

Din punct de vedere moral, această revistă, înfiinţată de mine, cu bani aduşi de mine,  este într-o situaţie penibilă: acţionari chişinăueni ai firmei care o editează la Chişinău, cărora eu le-am plătit contribuţiile la firmă, au ajuns la concluzia că această revistă este doar pentru cetăţeni ai Republicii Moldova, iar „Institutul Cultural Român dă bani doar pentru cetăţeni ai Republicii Moldova”.

Voi acţiona în instanţă Institutul Cultural Român, care, prin faptul că nu m-a tratat măcar omeneşte corect, a răsucit firul destinului acestei publicaţii.

Marius Ianuş

Fondator al revistei „Stare de urgenţă”

http://staredeurgenta.wordpress.com

Prima apariţie a mărcii “Stare de urgenţă” în contextul literaturii noi. Vatra, nr. 4-5, 2001.

A doua a fost o publicaţie cu acest nume şi aceşti patru autori, anunţată în prefaţa acestui material. Click pe poze pentru marire>

Stare de urgenta

Stare de urgenta

Stare de urgenta

Prima aparitie a marcii "Stare de urgenta" in contextul literaturii tinere

Stare de urgenta

Mai mulţi vizitatori ai paginii web garda.com.md, care se află în străinătate, au semnalat redacţia că nu pot intra pe site. Compania care găzduieşte garda.com.md a declarat că e vorba de un atac esxtern, care blochează accesul la pagina electronică a Ziarului de Gardă.

Începând cu ziua de ieri, mai mulţi cititori din străinătate ai paginii electronice a Ziarului de Gardă au semnalat că nu pot accesa siteul nostru. În acelaşi context, unele agenţii care preiau ştirile garda.com.md au anunţat că nu mai pot intra pe site. Pentru că plângerile s-au repetat, azi am contctat compania care găzduieşte pagina noastră web, “Host.md”. După unele verificări, reprezentanţii companiei ne-au declarat că e vorba de un atac foarte sever la serverul care găzduieşte garda.com.md, care vine din străinătate, din mai multe direcţii concomitent. “Nu am mai întâlnit de mulţi ani aşa ceva, canalul este blocat şi site-ul nu poate fi accesat. Încercăm să facem tot posibilul pentru deblocare”, ne-a explicat reprezentantul host.md …

Ziarul de Garda

www.garda.com.md

Comitetul pentru Alegeri Libere in Republica Moldova, constituit la 8 aprilie 2009 in Piata Universitatii (Bucuresti) -peste 65 de ONGuri semnatare-

Persoana de contact: George Simion, telefon +40743 355 150

Descoperirea celui de-al treilea tanar asasinat, de la Soroca, face credibila si informatia privind cel putin alti sapte asasinati, ale caror cadavre au fost ascunse de fortele speciale de securitate subordonate comunistilor de la Chisinau.

Informatia “pe surse” devine deci, credibila, si dat fiind precedentul invocat, ne asumam tragerea unui semnal de alarma cu privire la aceste asasinate si torturari in masa, inclusiv asupra minorilor – mai ales ca exista un numar de cateva sute de disparuti – si sesizam presa, organizatiile care au ca scop apararea drepturilor omului, cetatenii, organizatiile internationale, procurorii care mai respecta Codul Penal si Codul de Procedura Penala, sa intervina urgent pentru oprirea actiunilor criminale ale regimului comunist.

Consideram imperativa crearea unui Tribunal Penal International pentru Republica Moldova (inclusiv Transnistria). Solicitam ONU si UE sa intervina si sa sustina cercetarea crimelor, sa fie inspectate sectiile de politie, inchisorile, unitatile militare, toate transformate in lagare de detentie si tortura.

Aceste asasinate, tortura, violentele grave, detentia ilegala in astfel de lagare improvizate, teroarea din orase – sunt fapte mult mai grave, pedepsite mai aspru, atunci cand se petrec in timp de pace. In Republica Moldova nu exista razboi civil, exista doar o grupare criminala terorista care a acaparat parghiile de putere ale organizarii statale de la Chisinau si reprima pe oricine care, cu ocazia protestelor, sau anterior, a indraznit sa i se opuna

17 aprilie 2009

http://www.mondonews.ro/Jurnalista-Natalia-Morar-este-in-arest-la-domiciliu+id-9516.html

Evenimentul Zilei – CULMEA COMUNISMULUI ÎN MOLDOVA: Taxă pe bătaie!

Ce s-ar fi întîmplat dacă la graniţa SUA un mic stat cu populaţie majoritar anglo-saxonă ar fi avut problemele pe care le are azi Republica Moldova?

Dar ce s-a întîmplat cînd regiuni rusofone au vrut să se separe în Caucaz?

Dar cînd au izbucnit conflictele etnice din fosta Iugoslavie?

Trăim într-o lume de drept, dar se pare că drepturile astea nu sînt la fel pentru toţi.

O intervenţie a României în apărarea drepturilor omului în Republica Moldova ar rezolva problemele acestor drepturi în RM în cîteva zile. Dar România nu poate face aşa ceva. Adevăratul motiv nu ţine de legile penale internaţionale, ci de faptul că România e un stat mic, neînzestrat cu puterea de a decide singur la nivel internaţional.

Astăzi basarabenii democraţi speră să obţină sprijin de la Uniunea Europeană. L-or fi văzut ei pe Sarkozy, preşedintele în funcţie al acestei organizaţii multistatale, după întîlnirea cu Vladimir Putin din 2007, de la G8?

Pentru cei care nu pot vedea videoul postat mai sus: un Sarkozy mangă aruncă zîmbete strîmbe care plutesc vaporos peste asistenţă şi îşi bîlbîie primele fraze ale conferinţei de presă.

E Uniunea Europeană destul de serioasă, destul de unită şi, în primul rînd, pregătită să acorde sprijin într-o asemenea chestiune? Nu cred.

Vor avea curajul americanii să întreprindă ceva în condiţiile în care Rusia a strîmbat din nas în faţa extinderii NATO spre Est şi a anunţat că, sub ameninţarea NATO, se pregăteşte de război?

Republica Moldova e la ora asta într-o postură îngrozitoare. Nu poate fi ajutată de nimeni… Şi, din nefericire, nu pare să găsească suficiente resurse interioare ca să reuşească să îşi rezolve singură problemele.

1.:

2.:

3.:

4.:

de Valentina Baciu

PL, PLDM şi AMN au prezentat miercuri primele probe despre falsificarea alegerilor. ● În una din secţiile de votare din raionul Hânceşti reprezentanţii celor trei partide au găsit în sacii sigilaţi liste cu alegători datate cu 6 martie 2005 gata semnate. ● Cei trei lideri ai Opoziţiei sunt înclinaţi să creadă că au fost falsificate între 10 şi 30 la sută din voturi per total. ● Au fost tipărite peste 100.000 de buletine false. Citeşte mai departe…

Singurul motiv pentru care întrerup temporar ofensiva în privinţa lucrurilor care se întîmplă la revista “Stare de urgenţă” sînt Sărbătorile de Paşte. Vă doresc sărbători liniştite.

Aştept rezolvarea situaţiilor conflictuale şi o explicaţie în privimţa cenzurării articolului meu în revistă: http://staredeurgenta.wordpress.com/2009/03/08/de-ce-au-colaborat/.

De asemenea, îi rog pe colegii mei să accepte ca fiecare dintre noi să dea cîte o declaraţie în care să afirme că nu a colaborat sub nicio formă cu nicio securitate, nici nu o va face vreodată, şi că, dacă va fi dovedit contrariul, va pleca de la revistă.

Pentru cine lucrezi, maestre Cristoiu?

de Constantin Tănase

(O întrebare pentru ziaristul bucureştean Ion Cristoiu care pretinde că, fiind român, nu e şi idiot)

Două publicaţii de la Chişinău, dirijate din acelaşi centru şi slugi la acelaşi stăpân – „Flux” şi „Moldova Suverană”-, au retipărit ieri, ca la comandă, articolul ziaristului bucureştean Ion Cristoiu „Revoluţia” de la Chişinău”, apărut vineri în „Jurnalul Naţional” de la Bucureşti. De ce, brusc, acest articol le-a căzut tronc la inimă acestor două publicaţii aflate în solda regimului comunist de la Chişinău?

Citeşte articolul: link.